15,9 gigapixeli şi o imagine extraordinară: Machu Picchu aşa cum nu l-ai mai văzut niciodată (FOTO, VIDEO)
Fotografia a fost realizată de Jeff Cremer, unul dintre directorii Rainforest Expeditions, o companie specializată în organizarea de excursii eco-turistice în Anzii peruani.
Fotografia este, de fapt, realizată prin combinarea a 1.920 de imagini individuale luate cu un aparat Canon 7D SLR cu obiectiv de 400 mm, montat pe un trepied robotic (Gigapan Epic Pro); imaginile au fost ulterior combinate cu ajutorul unui software special numit Gigapan.
„Zoomând” pe imagine, pot fi văzute detalii extrem de precise, cu o mare claritate, ca şi când ar fi privite de la numai câţiva metri depărtare.
A fost nevoie de 11 ore şi jumătate pentru a încărca pe internet fotografia, despre care Jeff Cremer crede că ar fi imaginea citadelei Machu Picchu cu cea mai mare rezoluţie realizată până în prezent.
Cremer a declarat că speră să contribuie astfel la conservarea monumentului, făcându-i pe oameni mai conştienţi de pericolul în care se află celebrul sit arheologic. Machu Picchu, aflat pe Lista UNESCO a Patrimoniului Mondial şi una dintre cele 7 Noi Minuni ale Lumii, este totodată unul dintre cele mai ameninţate obiective turistice din lume, victimă a propriului său succes: milioane de turişti îl vizitează anual, punând în pericol supravieţuirea preţioaselor vestigii.
Construit în secolul al XV-lea, probabil ca o reşedinţă destinată împăratului incaş Pachacuti (1438–1472), Machu Picchu a rămas necunoscut conchistadorilor spanioli în cursul campaniilor lor de cucerire a Americii de Sud şi, astfel, practic nealterat din punct de vedere cultural, este cel mai reprezentativ vestigiu al lumii incaşe.
Sursa: Mail Online