Home » D:News » A fost identificat hormonul ce îi încurajează pe bărbaţi să stea departe de tentaţii şi să fie fideli partenerelor lor

A fost identificat hormonul ce îi încurajează pe bărbaţi să stea departe de tentaţii şi să fie fideli partenerelor lor

A fost identificat hormonul ce îi încurajează pe bărbaţi să stea departe de tentaţii şi să fie fideli partenerelor lor
Publicat: 14.11.2012
Un nou studiu sugerează că „hormonul dragostei”, aşa cum este supranumită oxitocina, îi încurajează pe bărbaţii aflaţi într-o relaţie să stea la o distanţă mare de femeile atrăgătoare.

Cercetarea publicată în Journal of Neuroscience arată că oxitocina îi încurajează pe bărbaţi să îşi amplifice „spaţiul personal” atunci când se găsesc în apropierea unei femei atrăgătoare, însă acest efect a fost observat doar în cazul celor ce aveau o parteneră. Atunci când cercetătorii au dozat cu oxitocină bărbaţi ce nu se aflau într-o relaţie, aceştia nu stăteau la o distanţă mai mare de femeile atrăgătoare în comparaţie cu cei din grupul de control.

„Alte cercetări efectuate pe animale au arătat că oxitocina joacă un rol important în promovarea fidelităţii în relaţiile monogame”, a explicat Rene Hurlemann de la Universitatea din Bonn, cercetătorul care a coordonat noul studiu. „Acum, cercetarea noastră oferă primele dovezi care sugerează că oxitocina joacă un rol similar în cazul oamenilor”, a adăugat cercetătorul.

În cazul şoarecelui de câmp (Microtus ochrogaster), oxitocina încurajează femelele să îşi menţină relaţiile cu partenerii. La oameni, oxitocina facilitează ataşamentul iniţial dintre partenerii ce formează o relaţie romantică şi cel dintre mamă şi copil. Totodată, acest hormon poate avea şi un efect negativ în rândul oamenilor, stimulându-i să aibă mai puţină încredere în persoanele pe care le percep a fi străine, amplificând nivelul de agresivitate în anumite situaţii.

Pentru că efectul acestui hormon depinde de contextul social, Hurlemann şi ceilalţi cercetători din echipa sa au vrut să afle dacă bărbaţii cărora le este administrată o doză de oxitocină reacţionează diferit atunci când se află în apropierea unor femei atrăgătoare în funcţie de situaţia lor romantică.

Bărbaţii au participat la câteva experimente ce aveau ca scop măsurarea gradului de confort în apropierea unor femei atrăgătoare pe care nu o cunosc. În primul experiment, bărbaţii întâlneau o femeie atrăgătoare, cercetătorii instruindu-i să se oprească la o distanţă confortabilă, pentru a purta o conversaţie cu ea. În cel de-al doilea experiment, bărbaţii aveau la dispoziţie un joystick, fiind instruiţi să-l folosească pentru a reacţiona la diferite imagini ce erau afişate pe un display. Dacă imaginile erau plăcute (femei atrăgătoare sau peisaje frumoase), aceştia erau instruiţi să tragă joystickul spre ei, iar dacă erau neplăcute (organe mutilate sau noroi), să îl împingă în faţă.

În ambele experimente, cercetătorii au descoperit că statutul romantic al participanţilor era relevant. Bărbaţii care fuseseră dozaţi cu oxitocină şi aveau o iubită sau o soţie stabileau o distanţă mai mare de femeia atrăgătoare în comparaţie cu ceilalţi participanţi. În medie, bărbaţii fără iubite şi cei cărora le fusese administrată o substanţă placebo stabileau o distanţă de 50-60 de centimetri de femeia atrăgătoare. În schimb, bărbaţii aflaţi într-o relaţie ce fuseseră dozaţi cu oxitocină se opreau la 70-75 de centimetri distanţă de femeia atrăgătoare.

De asemenea, bărbaţii aflaţi într-o relaţie reacţionau mai târziu decât bărbaţii singuri în cadrul celui de-al doilea test. 

Atunci când primul test a fost repetat cu un bărbat în locul femeii atrăgătoare, cercetătorii nu au mai observat vreo diferenţă între distanţele la care se opreau participanţii, ceea ce sugerează că oxitocina stimulează fidelitatea participanţilor aflaţi într-o relaţie.

„În şoarecii de câmp monogami, ştim că oxitocina joacă un rol important în conservarea relaţiilor de cuplu. Acest studiu sugerează că acest rol al oxitocinei, de a stimula relaţiile monogame, s-a menţinut şi la oameni”, a comentat Larry Young, un cercetător specializat în rolul oxitocinei ce nu a fost implicat în această cercetare.

Sursa: LiveScience

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul ...
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Apostolul Sfântul Pavel, autorul unora dintre cele mai vechi scrisori creștine
Apostolul Sfântul Pavel, autorul unora dintre cele mai vechi scrisori creștine
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de sfântă la cel de curvă și înapoi la sfântă, toate astea într-o singură viață”
Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de sfântă ...
Studiu: Expunerea la poluarea atmosferică poate crește riscul de infertilitate
Studiu: Expunerea la poluarea atmosferică poate crește riscul de infertilitate
Doar 30 de minute de activitate pe zi ajută memoria, arată un studiu
Doar 30 de minute de activitate pe zi ajută memoria, arată un studiu
Update Go4it #8: Luci Popa vine la podcast să ne spună povestea sa, cât de rapidă este mașina Xiaomi și ce ar face fără iPhone
Update Go4it #8: Luci Popa vine la podcast să ne spună povestea sa, cât de rapidă este mașina Xiaomi și ce ar face ...
(P) Descoperă cât costă un implant dentar: prețul nu mai este unul tabu pentru nimeni!
(P) Descoperă cât costă un implant dentar: prețul nu mai este unul tabu pentru nimeni!
Test de cultură generală. Unde trăiesc pinguinii și urșii polari?
Test de cultură generală. Unde trăiesc pinguinii și urșii polari?
Astronomii din România au descoperit o stea de 179 de ori mai strălucitoare decât Soarele! Ce nume a primit?
Astronomii din România au descoperit o stea de 179 de ori mai strălucitoare decât Soarele! Ce nume a primit?
Cât au de gând românii să cheltuiască pe cadourile de Crăciun anul acesta?
Cât au de gând românii să cheltuiască pe cadourile de Crăciun anul acesta?
Apple pregătește modele pliabile pentru iPhone și iPad
Apple pregătește modele pliabile pentru iPhone și iPad
Un nou record istoric pentru Bitcoin
Un nou record istoric pentru Bitcoin
Povestea primei mari REGINE a României
Povestea primei mari REGINE a României