Fetele expuse la stres în primul an de viaţă sunt mai predispuse la afecţiuni mentale în adolescenţă
Copiii crescuţi în primul an de viaţă de mame care suferă de depresie sau care au probleme în relaţie ori dificultăţi financiare au mai multe şanse de a avea un nivel mai ridicat de cortizol, un hormon de stres.
Mai mult, în perioada adolescenţei s-a constatat că, în cazul acestor fete, creierele au evoluat diferit decât se întâmplă în mod normal, rezultatele testelor demonstrând că două zone din creier care reglează emoţiile au fost afectate. Conform specialiştilor, aceste disfuncţionalităţi sunt corelate cu apariţia stărilor de anxietate şi a simptomelor depresiei în jurul vârstei de 18 ani.
Acum, oamenii de ştiinţă cred că studiul arată modul în care stresul din primele luni de viaţă poate duce la dezvoltarea unor tulburări afective.
În studiu au fost monitorizaţi 57 de copii (28 de sex feminin şi 29 de sex masculin). Astfel s-a observat că fetele care aveau un nivel crescut de cortizol la vârsta de 4 ani, aveau şi o conectivitate la nivelul creierului ceva mai slabă decât în mod normal. Ulterior s-a constatat că aceste fete crescuseră în medii în care mamele declaraseră că au un nivel ridicat de stres.
Având în vedere că aceste efecte s-au observat doar în cazul subiecţilor de sex feminin, doctorul Richard Davidson, coordonatorul studiului, profesor de psihologie şi psihiatrie, a declarat că: „descoperirile surprind modul în care băieţii şi fetele răspund diferit la expunerea la factorii de stres şi ridică întrebări privitoare la modul în care îi putem susţine pe tinerii părinţi şi mai ales pe tinerele femei”.
Sursa: Daily Mail