Apple este o religie, confirmă antropologii
După ce a analizat o serie de video-uri cu reacţiile fanilor şi după ce a urmărit lansarea iPad mini, Dr. Kirsten Bell, antropolog de la British Columbia consideră că acesta ar putea fi cazul companiei Apple. Bazându-se pe experienţa sa şi pe studiile asupra religiilor, Bell consideră că Apple, în sine, deţine o serie de simboluri „sacre”, precum logoul.
Specialistul susţine că, din mai multe puncte de vedere, se observă o asemănare între această companie şi un cult sau religie.
În primul rând, explică Bell, orice cult are în frunte un lider carismatic care începe să fie venerat, odată ce principiile generale, ce au legat grupul, îşi pierd din influenţă. În multe religii este esenţial să existe un astfel de lider care să predice pentru mulţime. Cam aşa stă treaba şi în cazul Apple, unde fiecare executiv se adresează publicului cu scopul de a reînnoi credinţa în brand.
În al doilea rând, religiile presupun un proces care poate include persuasiunea coercitivă. În cazul Apple, în mod tradiţional, lansările produselor nu sunt transmise live (cu excepţia ultimului eveniment media, care a fost transmis pe site-ul oficial al companiei). „Ca multe ceremonii sacre, lansarea produselor Apple nu se difuzează în direct. Doar cărturarii (sau în cazul de faţă, ziariştii) sunt martori, transmiţând mai departe informaţii referitoare la minunea pe care au văzut-o”, a explicat Bell.
În fine, al treilea aspect semnalat de antropolog se referă la exploatarea economică, sexuală sau de alt fel a membrilor de către lideri, întâlnită în mai multe culte.
Scientologia şi alte culte presupun ca membrii să aducă contribuţii economice bisericii. În cazul Apple, este ca şi cum firma a decis să impoziteze un pumn de fier pe care membrii trebuie să îl cumpere. Care este diferenţa? Apple este o afacere, singurul scop al companiei fiind de a face bani promiţându-le „adepţilor” doar tehnologie de calitate şi nimic mai mult.
Sursa: Zdnet