Cablul electric viu: una dintre cele mai uimitoare descoperiri

26 10. 2012, 11:38

Oamenii de ştiinţă au studiat o bacterie ce traieşte în sedimentele marine şi au descoperit un curent electric inexplicabil în platoul mării. Noile experimente au scos la iveală faptul că aceşti curenţi sunt mediaţi de un tip de bacterie multicelulară ce funcţionează ca un cablu viu. 

„Până să identificăm «cablul» ne-am imaginat o reţea de bacterii diferite ce transportă curentul electric. A fost cu adevărat o surpriză să descoperim că totul se întâmplă într-un singur organism”, a declarat Lars Peter Nielsen, membru în cadrul Departamentului de Bioştiinţă Aarhus. 
 
O parte din bacterie trăieşte într-o zonă bogată în sulfit de hidrogen şi săracă în oxigen, în timp ce restul acesteia „locuieşte” într-o zonă săracă în sulfit de hidrogen ţi bogată în oxigen. Pentru a-şi completa reacţiile necesare supravieţuirii, bacteria formează lanţuri lungi ce transportă electroni de la un cap la celălalt, generând energie. 
 
Celulele bacteriei Desulfobulbus au o dimensiune mai mică decât un micron, dar pot transmite electroni pe o distanţă de aproximativ 1 centimetru. „Se credea că este imposibil să transporţi electronii pe aceste distanţe enorme într-un sistem biologic complet. La un capăt există celule care se hrănesc, iar la celălat capăt sunt celule ce respiră, permiţând supravieţuirea acestui cablu viu”, a declarat Moh El-Naggar, co-autor al acestui studiu şi profesor în cadrul Colegiului Dornsife USC. 
 
Cele două echipe de cercetători de la USC si Aarhus au colaborat pentru a evalua distanţa la care pot fi transmişi aceşti electroni. În urma unor teste, El-Haggar şi colegii săi au descoperit o structură denumită „nanocablu bacterial” ce transmite electronii la distanţe foarte mari comparativ cu dimensiunea corpului celular. 
 
Sursa: Summit County Voice