De-a lungul Insulei Paştelui, ce măsoară 163 de kilometri pătraţi, se găsesc aproximativ 1.000 de statui misterioase, cele mai mari dintre ele căntârind 74 de tone şi măsurând 10 metri în înălţime. Multe aspecte referitoare la aceşti megaliţi sunt încă un mister, iar cea mai mare enigmă este modul în care aceste statui au fost deplasate de-a lungul kilometrilor ce despart carierele de piatră de locul în care se găsesc acum.
Arheologii au lansat ipoteza că polinezienii care s-au stabilit pe Insula Paştelui acum aproximativ 800 de ani au culcat statuile şi le-au deplasat împingându-le pe un pat de buşteni. Această idee ar susţine teoria conform căreia locuitorii de pe Rapa Nui au devenit atât de obsedaţi de construirea statuilor încât au tăiat toate pădurile. Jared Diamond, un geograf de la Universitatea California, a folosit în cartea sa Collapse Insula Paştelui ca un exemplu de civilizaţie care consumă necumpătat resursele naturii, rezultatul fiind propriul colaps.
„Este o poveste frumoasă, însă nu este susţinută de dovezile arheologice”, afirmă Carl Lipo, un arheolog de la Universitatea California State, care susţine că misterioasele statui au „mers”, fiind înclinate într-o parte şi în cealaltă pentru a fi deplasate, aşa cum oamenii de astăzi mută un frigider.
Unele statui se găsesc pe socluri de piatră, altele sunt încă în carierele de piatră sau în forme incomplete de-a lungul drumurilor de pe insulă. Statuile incomplete, despre care Lipo spune că ar fi fost modificate odată ce ajungeau pe socluri, sunt înclinate în faţă, într-o poziţie despre care Lipo spune că nu este favorabilă transportului pe orizontală. De asemenea, statuile stricate ce se găsesc pe insulă sugerează că erau transportate în poziţie verticală. Lipo afirmă că pe drumurile dinspre cariere care treceau un deal, statuile abandonate sunt pe spate, iar în drumurile la vale, statuile abandonate sunt cu faţa în jos.
Lipo şi Terry Hunt, un arheolog de la Universitatea din Hawaii, au prezentat aceste elemente în cartea „The Statues That Walked”, ce a fost publicată anul trecut. Ulterior, un post de televiziune din SUA le-a solicitat acestora să testeze ipoteza conform căreia statuile ar fi fost transportate în poziţie verticală.
Cei doi cercetători au construit un model la scară 1:1 cu ajutorul unei companii producătoare de nave, rezultatul fiind o statuie de beton ce cântărea aproape 5 tone şi care măsura 3 metri în înălţime.
După mai multe încercări, o echipă de 18 persoane a reuşit să deplaseze statuia cu ajutorul a trei frânghii de cânepă. Echipa au reuşit să deplaseze statuia 100 de metri în mai puţin de o oră. Lipo sugerează că un număr mic de oameni, lucrând doar câteva ore pe zi, ar fi putut să deplaseze în mod eficient statuile moai
Studiul cercetătorilor nu a convins, însă, pe toată lumea. „Ceea ce au făcut aceştia este o cascadorie, nu un experiment”, afirmă Jo Anne Van Tilburg, directorul Easter Island Statue Project din cadrul Universităţii California.
Statuia folosită drept model de cercetători nu este un facsimil exact, acuză cercetătoarea, astfel că orice concluzie la care s-a ajuns în urma experimentului este irelevantă. „Acest efort a scos statuile din contextul lor arheologic, iar când faci aşa ceva, ieşi din domeniul ştiinţei şi intri în domeniul fanteziei şi al speculaţiei”, spune Van Tilburg. Echipa lui Van Tilburg a arătat într-un experiment realizat în 1998 că statuile pot fi mutate în poziţie orizontală, pe buşteni:
Cu toate acestea Lipo, susţine că anumite aspecte ale statuilor sugerează că au fost concepute pentru a „merge”. Centrul de greutate este centrat vertical şi orizontal, dar este poziţionat ceva mai în faţă, ceea ce înseamnă că statuile sunt uşor de balansat. Mai mult, corpul lat şi capetele alungite fac statuile să fie stabile atunci când „merg”. „Ceea ce este cu adevărat cool este faptul că forma statuilor reflectă că poporul Rapa Nui au construit aceste statui pentru a «merge»”, concluzionează Lipo.
Sursa: Nature
Citeşte şi articolul Insula Paştelui – Misteriosul „buric al Pământului”!