Premoniţiile există şi sunt un proces biologic, afirmă un nou studiu

24 10. 2012, 14:04

Oamenii de ştiinţă au efectuat un meta-studiu pe o serie de 26 de cercetări publicate între 1978 şi 2010, ajungând la concluzia că „activităţile anticipatorii anormale” – fenomen cunoscut popular sub numele de „premoniţie” – există cu adevărat, fiind posibil să existe o legătură între aceste activităţi şi descoperirile recente din domeniul biologiei cuantice.

Cercetătorii recunosc că mintea subconştientă ştie, de multe ori, mai multe decât mintea noastră conştientă. „De exemplu, măsurile fiziologice arată că reacţiile subconştiente tind să le preceadă pe cele conştiente”, spune Julia Mossbridge, coordonatorul noului studiu. „Ceea ce a fost neclar până acum este dacă oamenii au într-adevăr capacitatea de a prezice evenimente importante din viitor fără a avea vreun indiciu referitor la acestea”, explică Mossbridge.

Mossbridge a oferit ca exemplu un scenariu în care o persoană care poartă căşti pe urechi şi se joacă un joc video nu ar putea să audă că şeful său se întoarce la birou. „Analiza noastră arată, însă, că atunci când oamenii sunt atenţi la propriul corp, pot detecta aceste «activităţi anticipatorii anormale” cu 2 până la 10 secunde înainte, închizând jocul video la timp”, explică cercetătoarea. „Aceştia ar avea suficient timp să deschidă documentul la care se presupunea că lucrează, chiar înainte ca şeful să intre în cameră”, adăugă Mossbridge.

Fenomenului i se mai spune şi „presentiment”, însă Mossbridge nu este convinsă că oamenii „simt” cu adevărat viitorul. „Prefer să mă refer la acest fenomen cu numele de «activitate anticipatorie anormală». Fenomenul este anormal, afirmă unii oameni de ştiinţă, pentru că nu-l putem explica folosind cunoştiinţele actuale despre biologie; cu toate acestea, descoperirile noi din domeniul biologiei cuantice ar putea duce la înţelegerea sa. Este anticipatoriu, deoarece pare să prezică schimbări fiziologice viitoare ca reacţie la un eveniment necunoscut, şi este o activitate, deoarece este compusă din schimbări ale pielii, ale sistemului nervos şi a celui cardiopulmonar”, explică Mossbridge.

Studiul confirmă existenţa acestui fenomen, însă nu este creditează ipotezele care susţin că acesta are o explicaţie supernaturală sau paranormală. Cercetătorii consideră că, în ciuda faptului că încă nu a fost înţeleasă, cauza acestui proces de anticipare este rezultatul unor procese fizice.

Cercetarea a fost efectuată cu ajutorul lui Patrizio Tressoldi de la Universitatea din Padova şi Jessica Utts de la University of California, Irvine, rezultatele fiind publicate în jurnalul ştiinţific Frontiers in Perception Science.

Surse: Global Post, ABC News, PopSci