Uluitor: balena care imită vocea omului „doreşte să comunice cu noi”, afirmă cercetătorii (AUDIO)
Până acum, oamenii reuşiseră să înveţe delfinii să imite tiparul şi durata sunetelor ce caracterizează vorbirea umană, însă niciun alt animal până la această balenă albă nu a mai încercat să ne imite vocile fără să fie antrenat. Anumite povestiri relatau că balenele ar fi imitat vocea umană, însă nimeni nu înregistrase aceste sunete, astfel că relatările nu au fost luate în considerare de oamenii de ştiinţă.
Iniţial, cercetătorii de la National Marine Mammal Foundation din California nu ştiau de unde se aud sunetele ce imită vocea omului. Balenele albe sunt supranumite şi „canarii mărilor”, pentru că emit sunete de frecvenţă înaltă, astfel că nimeni nu bănuia că un mascul pe nume Noc era la originea sunetelor curioase.
Atunci când un scufundător a ieşit la suprafaţă întrebând „cine mi-a zis să ies din apă?”, cercetătorii şi-au dat seama că nu sunt singurii care aud ciudatele sunete.
După ce au realizat că masculul Noc era cel care emitea aceste sunete curioase, cercetătorii au reuşit să le înregistreze pentru prima dată.
Noc emitea sunete cu câteva octave mai jos decât sunetele obişnuite, acestea având totodată o durată mai scurtă decât de obicei.
Analizând înregistrările, cercetătorii au realizat că frecvenţele sunetelor nu se asemănau deloc cu cele ale sunetelor emise de obicei de balene, fiind mult mai apropiate de sunetele emise de oameni.
Studiindu-l pe Noc, oamenii de ştiinţă au observat că acesta îşi modifica presiunea din cavitatea nazală pentru a putea emite aceste sunete. Pentru a amplifica sunetele de frecvenţă joasă, acesta îşi supra-umfla sacul vestibular din orificiul respiratoriu şi făcea alte ajustări musculare, un act cu adevărat dificil.
„Cercetarea noastră arată că balena era nevoită să-şi modifice mecanica vocală pentru a putea emite aceste sunete asemănătoare vorbirii umane”, a explicat Sam Ridgway, preşedintele National Marine Mammal Foundation. „Acest efort evident sugerează că balena dorea să ne contacteze”, a adăugat autorul cercetării.
În înregistrarea următoare pot fi ascultate câteva dintre sunetele emise de balena albă Noc:
Surse: Daily Mail, BBC News, io9