Home » D:News » Un păianjen uriaş – al doilea ca mărime din lume – a fost descoperit în Laos

Un păianjen uriaş – al doilea ca mărime din lume – a fost descoperit în Laos

Un păianjen uriaş – al doilea ca mărime din lume – a fost descoperit în Laos
Publicat: 17.10.2012
Un om de ştiinţă german a colectat, dintr-o peşteră din Laos, un artropod de dimensiuni impresionante: are o deschidere a picioarelor de peste 33 cm. Este vorba de un păianjen, dar zoologii încă nu au identificat cărei specii îi aparţine.

Exemplarul a fost colectat dintr-o peşteră din provincia Khammouan, din sudul ţării, de către dr. Peter Jäger, cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Senckenberg din Frankfurt, Germania.

Cu o anvergură (deschidere) a picioarelor de cca. 33 cm, exemplarul este unul dintre cei mai mari păianjeni din lume, cunoscuţi până în prezent (recordul aparţine unei specii din America de Sud, care are o deschidere de peste 34 cm).  

Deocamdată, tot ceea ce se ştie despre el este că aparţine familiei Sclerosomatidae şi face parte, probabil, din genul  Gagrella. Dar, pentru moment, zoologii care l-au examinat nu au putut identifica specia; e nevoie de consultarea unui arahnolog specializat în acest grup de păianjeni (genul Gagrella), care este răspândit în China şi câteva ţări învecinate acesteia, din sud-estul Asiei. De altfel, adesea se întâmplă să nu existe specialişti disponibili pentru anumite grupe de enimale, deoarece tot mai puţini biologi se specializează în această ramură a cercetării – taxonomia descriptivă – care nu mai este „la modă” şi, din această cauză, nu mai este finanţată suficient, fondurile îndreptându-se spre proiectele de cercetare în domenii mai „moderne”. Dar situaţii ca aceasta arată că este nevoie şi de asemenea specializări.

Păinajenii din familia Sclerosomatidae au o mare importanţă în ecosistemele în care trăiesc; sunt prădători cu un rol însemnat în cadrul reţelelor trofice şi servesc drept indicatori ai stării ecologice a ecosistemului.

De asemenea, sunt interesanţi pentru biologi din punct de vedere al comportamentului lor; de pildă, masculii în căutare de partenere oferă „daruri” femelelor şi numai dacă acestea le acceptă, masculii se pot împerechea.

Laos este o ţară cu un potenţial deosebit în ceea ce priveşte descoperile zoologice, mai ales de nevertebrate. În Laos există un mare număr de peşteri, care au început să fie explorate sistematic abia în ultimele decenii, oferind o bogată „recoltă” de specii de artropode cavernicole, unele de dimensiuni foarte mari.

Arahnologii de la  Institutul Senckenberg intenţionează acum să iniţieze un studiu, cu participare internaţională, asupra familiei Sclerosomatidae, utilizând atât metode clasice, cât şi tehnici de taxonomie moleculară, pentru a evita în viitor situaţiile în care un exemplar valoros şi rar nu poate fi identificat până la nivel de specie din cauza lipsei de specialişti.

Sursa: PHYS.ORG

Credit foto: Senckenberg

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”