Află la ce pericol te expui pentru că ai creierul mare
De obicei, celulele mor într-un mod controlat, în urma procesului numit apoptoză, care le permite celulelor noi să le înlocuiască pe cele vechi şi obosite. Acest proces permite distrugerea celulelor vechi înainte ca ele să sufere mutaţii şi să crească formând tumori. Dar, pentru a permite creierelor să devină din ce în ce mai mari, corpurile noastre au fost nevoite să înveţe să extindă durata de viaţă a celulelor, întârziind apoptoza. La rândul său, această prelungire a vieţii celulelor duce la creşterea riscului de dezvoltare a cancerului.
Noua teorie este susţinută şi de o analiză a ciclului de viaţă a celulelor provenite atât de la oameni, cât şi de la cimpanzei şi maimuţe macac. Rezultatele au arătat că celulele umane sunt supuse apoptozei printr-un proces mai lent, fiind mult mai predispuse la mutaţii decât cele ale celorlalte primate.
Deşi, unii specialişti consideră că teoria ar putea explica motivul pentru care cancerul este atât de răspândit în rândul oamenilor, există şi cercetători care rămân sceptici, susţinând că teoria trebuie discutată, având în vedere că nu există informaţii sistematice care să indice rata de cancer la primate non-umane.
Sursa: Gizmodo