Home » D:News » A fost descoperit un «SuperPământ din diamant», o planetă bizară pe care un an durează 18 ore

A fost descoperit un «SuperPământ din diamant», o planetă bizară pe care un an durează 18 ore

Publicat: 12.10.2012
Astronomii au descoperit că în jurul unei stele pe care o putem vedea cu ochiul liber orbitează o planetă de două ori mai mare decât Terra şi care este compusă în mare parte din diamant.

Planeta solidă, ce poartă numele de „55 Cancri e”, orbitează o stea ce se aseamănă cu Soarele nostru şi care se găseşte la 40 de ani-lumină, în constelaţia Racului. Planeta se deplasează cu o viteză atât de mare încât un an pe suprafaţa sa durează doar 18 ore.

Planeta descoperită de o echipă franco-americană are raza de două ori mai mare decât cea a Pământului, dar este mult mai densă decât planeta noastră, având o masă de 8 ori mai mare. De asemenea, este extrem de fierbinte, temperaturile la suprafaţă atingând 1.648 de grade Celsius.

„Suprafaţa acestei planete este cel mai probabil acoperită cu grafit şi diamant”, a explicat Nikku Madhusudhan, un cercetător de la Universitatea Yale al cărui studiu urmează să fie publicat în jurnalul Astrophysical Journal Letters. Olivier Mousis de la Institut de Recherche en Astrophysique et Planetologie din Toulouse este coautorul studiului.

Cercetarea estimează că cel puţin o treime din masa planetei – adică de trei ori masa planetei noastre – este compusă din diamante.

Chiar dacă cercetătorii au mai descoperit şi alte planete de diamant, aceasta este prima care orbitează o stea similară cu Soarele nostru şi care a putut fi studiată în detaliu.

„Aceasta este prima observaţie a unei planete solide cu o chimie fundamental diferită de cea a Pământului”, a explicat Madhusudhan. Cercetătorul a adăugat că descoperirea acestei planete de diamant elimină de-acum înainte presupunerile care se făceau automat despre planetele solide aflate la distanţe mari de Terra – că ar avea compoziţii, atmosfere sau biologii similare Pământului.

David Spergel, astronom la Universitatea Princeton, a declarat că este relativ simplu să identifici structura şi istoricul unei stele odată ce îi cunoşti masa şi vârsta. „Planetele sunt mult mai complexe. Acest «SuperPământ din diamant» este, cel mai probabil, doar unul exemplu al descoperirilor spectaculoase ce ne aşteaptă pe măsură ce explorăm planetele ce orbitează stelele din apropiere”, a concluzionat Spergel.

Surse: Reuters, Yale

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii