Nu-ţi place să mănânci broccoli şi varză de Bruxelles? Înseamnă că ai un sistem imunitar bun
Cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania au descoperit că persoanele cărora nu le plac aceste legume prezintă anumiţi receptori chimici în nas care detectează aroma acestor alimente, dar care în acelaşi timp trag un semnal de alarmă timpuriu atunci când detectează agenţi patogeni.
Până de curând, cercetătorii credeau că aceşti receptori sunt situaţi pe limbă, însă acum au fost identificaţi şi în cavităţile nazale şi în sinusuri. Receptorii activează sistemul natural de apărare al corpului, ceea ce duce la protejarea de infecţii.
Cercetătorii spun, însă, că o treime din populaţie nu prezintă gena TSA2R38, care codifică prezenţa acestui receptor ce activează reacţia sistemului imunitar.
„Dacă aveţi un simţ al gustului foarte dezvoltat, atunci arareori veţi suferi de o infecţie a sinusurilor”, afirmă dr. Noam Cohen de la Universitatea din Pennsylvania. Doctorul subliniază că acest receptor nu protejează de toate infecţiile.
Cercetătorii au efectuat studiul în laborator, unde au crescut celule similare celor ce se găsesc în interiorul cavităţii nazale şi a sinusurilor, dorind să afle cum afectează aceşti receptori fazele iniţiale ale infecţiei. Specialiştii au observat că substanţele produse de o bacterie comună, Pseudomonas aeruginosa, activau receptorul TAS2R38, ceea ce a dus la stimularea ciliilor de pe sinusuri, ce începeau să îndepărteze intruşii microbieni. De asemenea, activarea acestui receptor a dus la eliberarea de oxid nitric în sinusuri, substanţă care ucide bacteriile.
Oamenii de ştiinţă au studiat doar unul din cei 25 de receptori prin care percep gustul amar, astfel că rămâne de văzut dacă ceilalţi receptori joacă la rândul lor un rol important în sistemul imunitar.
Sursa: Daily Mail