Un aparat revoluţionar diagnostichează cancerul în funcţie de mirosul respiraţiei

10 10. 2012, 00:00

 

Tehnica, spun oamenii de ştiinţă, este la fel de simplă pe cât pare. O nouă gamă de instrumente, care acţionează precum senzorii ce reproduc simţurile umane, are capacitatea de a detecta probleme de sănătate. Unele dintre aceste metode necesită existenţa unui material de marcare ce reacţionează cu anumite substanţe chimice din corp şi creează un miros distinctiv atunci când pacienţii expiră. Altele, în  schimb, sunt programate pentru a detecta anumiţi compuşi chimici din respiraţia pacientului. 

Fiecare individ are o respiraţie unică, ca o amprentă digitală ce conţine nu numai oxigen, azot şi carbon ci şi compuşi organici volatili. Acestea sunt substanţe chimice din interiorul şi din afara corpului care se evaporă la temperatura camerei şi care reprezintă sursa mirosului din respiraţie. De asemenea, aerul expirat conţine o serie de „factori de confuzie” ce sunt inhalaţi din mediu (molecule de poluare, vopsea, mobilă, şi fibre textile ce pot interfera cu respiraţia). 

Până acum, sistemul cu senzori a foste testat de oamenii de ştiinţă de la Institutul din Cleveland, cu scopul de a detecta cancerul pulmonar. Un studiu publicat în luna decembrie a anului trecut a demonstrat că un anumit senzor a reuşit să detecteze cancerul de plămâni cu o acurateţe de 80%. 

Invenţia este ideală pentru oamenii care se tem de ace, dar şi pentru restul lumii. În viitor, un astfel de dispozitiv ar putea fi utilizat frecvent de fiecare dintre noi, ocazie cu care am reuşi să prevenim sau să tratăm din timp o multitudine de boli. 

Sursa: The Atlantic