Home » D:News » “Lunile” lui Marte îşi dezvăluie misterele

“Lunile” lui Marte îşi dezvăluie misterele

“Lunile” lui Marte îşi dezvăluie misterele
Publicat: 30.09.2012
Dintre cei doi sateliţi naturali ai planetei Marte, cel mai mare, Phobos, este relativ bine cunoscut de către astronomi, orbita sa fiind calculată cu precizie de un kilometru. Despre cea de-a două “lună”, însă, Deimos, mult mai mică şi mai depărtată de planetă, se cunoşteau mult mai puţine amănunte. Recent, cu ajutorul unei sonde spaţiale europene, a fost calculată orbita micului satelit marţian.

Cei doi sateliţi ai planetei Marte sunt cunoscuţi de 135 de ani. Phobos, cu un diametru de cca. 20 km, orbitează aproape de Marte, la doar 6.000 km de suprafaţa planetei şi a putut fi studiat mai uşor.

În schimb, Deimos (foto) are doar cca. 12 km în diametru şi se găseşte la o distanţă de peste 23.000 km de Marte; de aceea, era mult mai puţin cunoscut, iar orbita sa nu fusese calculată cu precizie până acum.

Recent, însă, cu ajutorul sondei spaţiale Mars Express şi al unei noi tehnici, astronomii din cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) au aflat numeroase informaţii noi, care nu numai că sporesc cunoştinţele despre Deimos, dar ar putea explica şi formarea celor doi sateliţi.

În perioada iulie 2005 – iulie 2011, Mars Express a survolat de 50 de ori satelitul Deimos, trecând la o distanţă de 14.000 km de el şi surprinzând 136 de imagini în diferite puncte de pe orbita sa.

Astronomii au folosit două instrumente de determinare a poziţiei stelelor şi trei giroscoape cu laser pentru a determina poziţia exactă şi orientarea sondei de fiecare dată când Deimos a trecut printre sondă şi stelele din fundal, care au fost utilizate drept puncte de referinţă.

Astfel, au fost obţinute coordonatele lui Deimos în raport cu sonda, cu o precizie de 0,6 – 3,6 km.

Informaţiile aduse de Mars Express ar putea ajuta la clarificarea originii celor două „luni” marţiene. Nu se ştie dacă ele sunt asteroizi capturaţi de Marte (atraşi în câmpul gravitaţional al acesteia) sau dacă au rezultat prin aglomerarea de fragmente provenite dintr-un inel de material format în jurul planetei după ciocnirea ei cu un obiect spaţial de mari dimensiuni. Acest din urmă scenariu are mai mulţi adepţi în rândul comunităţii ştiinţifice.

Cunoaşterea exactă a orbitelor corpurilor cereşti mari din sistemul solar este importantă, de asemenea, în perspectiva unor viitoare misiuni spaţiale, cum este cea – studiată în prezent de ESA – privind trimiterea unor sonde spaţiale automate care să aducă pe Terra mostre de materiale colectate din spaţiu.

Sursa: ABC Science

Credit foto: NASA/JPL-Caltech/University of Arizona

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum să protejezi copiii online: Sfaturi esențiale pentru părinți în era digitală
Cum să protejezi copiii online: Sfaturi esențiale pentru părinți în era digitală
„Divorțul de baie”, noul trend al cuplurilor care își doresc liniște și intimitate
„Divorțul de baie”, noul trend al cuplurilor care își doresc liniște și intimitate
Cum să reducem plasticul în viața de zi cu zi: idei și inspirație
Cum să reducem plasticul în viața de zi cu zi: idei și inspirație
Strategia machiavelică a lui Ionel Brătianu: „I-a dus de nas pe toți”
Strategia machiavelică a lui Ionel Brătianu: „I-a dus de nas pe toți”
Călătoriile cu avionul, tot mai incomode. Care sunt cele mai inconfortabile companii aeriene?
Călătoriile cu avionul, tot mai incomode. Care sunt cele mai inconfortabile companii aeriene?
Michael Faraday, geniul care l-a inspirat pe Albert Einstein
Michael Faraday, geniul care l-a inspirat pe Albert Einstein
O cercetare dezvăluie, în premieră, cum și-au dezvoltat ochii păianjenii de peșteră
O cercetare dezvăluie, în premieră, cum și-au dezvoltat ochii păianjenii de peșteră
Cum a scăpat de execuție ginerele lui Nicolae Ceaușescu? „Eu și Zoia, și Nicu am fost norocoși, urma să fim împușcați”
Cum a scăpat de execuție ginerele lui Nicolae Ceaușescu? „Eu și Zoia, și Nicu am fost norocoși, urma să fim împușcați”
Cum obținea guvernul român informații în Primul Război Mondial
Cum obținea guvernul român informații în Primul Război Mondial
Cine a prevestit căderea regimului lui Nicolae Ceaușescu încă din 1987?
Cine a prevestit căderea regimului lui Nicolae Ceaușescu încă din 1987?
Pisicile au prieteni? Experții dezvăluie adevărul despre relația dintre feline
Pisicile au prieteni? Experții dezvăluie adevărul despre relația dintre feline
Cum a cunoscut-o Mircea Oprean pe Zoia Ceaușescu? „A fost ceva incredibil. În 1980, la Neptun a fost”
Cum a cunoscut-o Mircea Oprean pe Zoia Ceaușescu? „A fost ceva incredibil. În 1980, la Neptun a fost”
Test de cultură generală. De ce erup vulcanii?
Test de cultură generală. De ce erup vulcanii?
Telescopul James Webb a găsit o planetă „rătăcitoare” cu o atmosferă unică
Telescopul James Webb a găsit o planetă „rătăcitoare” cu o atmosferă unică
2 miliarde de oameni din lume, în pericol din cauza topirii ghețarilor
2 miliarde de oameni din lume, în pericol din cauza topirii ghețarilor
Un bărbat din Norvegia, „acuzat” de ChatGPT că și-ar fi ucis copiii
Un bărbat din Norvegia, „acuzat” de ChatGPT că și-ar fi ucis copiii
O nouă metodă de scanare cerebrală ar putea ajuta pacienții cu epilepsie rezistentă la medicamente
O nouă metodă de scanare cerebrală ar putea ajuta pacienții cu epilepsie rezistentă la medicamente
A realizat una dintre marile INVENŢII ale omenirii dar a uitat să o patenteze
A realizat una dintre marile INVENŢII ale omenirii dar a uitat să o patenteze