Au fost concepute dispozitivele electronice care se topesc în corpul uman (VIDEO)

29 09. 2012, 00:00

Acum, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Illinois susţin că au reuşit să creeze dispozitive medicale mici, închise în gogoşi de mătase, care, după ce îşi ating ţelul pentru care au fost create, se dizolvă în organismele şoarecilor de laborator. Reuşita ar putea fi un pas înainte nu numai în medicină, ci şi în ceea ce priveşte eliminarea deşeurilor electronice. 

În prezent, medicii deja folosesc implanturi care distribuie medicamente în organism sau pentru a oferi stimulare electrică, dar care nu au capacitatea de a se dizolva. Noua practică are drept scop formarea de dispozitive care să se dizolve, după ce şi-au îndeplinit misiunea, fără a fi nevoie de îndepărtare chirurgicală. 

În experiment, dispozitivul, care arată precum un mic cip, au fost create pentru a genera căldură, o strategie care are potenţialul de a ajuta la evitarea infectării după intervenţii chirurgicale, prin îndepărtarea microbilor. 

Mecanismele au funcţionat în interiorul şoarecilor pentru mai bine de o săptămână, până când stratul protector al acestora s-a dizolvat suficient cât să le permită fluidelor din organism să erodeze elementele cheie ale dispozitivelor. După trei săptămâni, micile gadgeturi au dispărut total. 

În viitor, astfel de mecanisme ar putea fi utilizate pentru monitorizarea corpului şi eliberarea medicamentelor sau pentru producerea curentului electric cu scopul de a accelera vindecarea oaselor. 

Cercetătorii au folosit mătasea pentru că ea are capacitatea de a rămâne intactă pentru diferite perioade de timp, de la câteva secunde, la câteva săptămâni sau chiar ani. Circuitele dispozitivului au fost construite din alte materiale care se degradează în interiorul organismului, precum magneziul şi siliciul. 

Sursa: CBS