De ce picturile rupestre reprezintă animale cu opt picioare? Doi specialişti dau o explicaţie absolut surprinzătoare (VIDEO)

Artiştii primitivi foloseau tehnici ingenioase pentru a da impresia că animalele pictate se mişcă, susţin arheologul Marc Azéma, de la Universitatea Toulouse-Le Mirail, şi artistul Florent Rivère. La lumina mişcătoare a flăcărilor, animalele păreau, astfel, însufleţite.

De asemenea, artefacte preistorice din os, cu imagini gravate pe ambele feţe, puteau, cred cei doi cercetători, să fi fost rotite rapid, astfel încât cele două imagini statice să se combine într-o singură imagine în mişcare.

Marc Azéma, care şi-a publicat concluziile în revista Antiquity, a studiat timp de 20 de ani tehnicile artei preistorice şi a identificat, în 12 peşteri din Franţa, 53 de picturi în care două sau mai multe imagini sunt suprapuse – după opinia sa, pentru a reda mişcarea. Imaginile reprezintă animale alergând, mişcându-şi capetele sau dând din coadă. Cele mai multe exemple se găsesc în vestita peşteră Lascaux, una dintre cele mai cunoscute peşteri cu picturi rupestre.

Aproximativ 20 de animale, susţine Marc Azéma, sunt reprezentate cu mai multe capete, picioare sau cozi decât numărul normal, iar văzute la lumina torţelor, efectul de animaţie este impresionant.

Unul dintre argumentele cercetătorilor, în sprijinul teoriei lor, este existenţa aşa-numitelor taumatrope, despre care s-a crezut multă vreme că ar fi fost inventate în secolul al XIX-lea.

Aceste obiecte – populare ca jucării în secolul al XIX-lea – era discuri sau pătrate cu câte o imagine pe fiecare parte, ataşate de două sfori; când sforile erau răsucite, făcând să se roterască rapid discul, cele două imagini se suprapuneau vizual, dând iluzia unei singure imagini în mişcare.

Or, Florent Rivère crede că artiştii din Paleolitic au creat asemenea jucării optice cu mult înaintea secolului XIX-lea. El a examinat discuri de os perforate şi gravate – despre care se crezuse anterior că ar fi fost nasturi sau pandantive -, găsite în regiuni din jurul Pirineilor. Rivère şi Azéma au descoperit că, dacă prin orificiul central al unei astfel de piese sunt trecute două sfori, care apoi sunt întinse rapid pentru a-i imprima o mişcare de răsucire, discul se roteşte foarte repede, iar imaginile de pe cele două părţi se topesc într-o singură imagine mişcătoare.

Exemplul cel mai convingător este cel al unui disc de os găsit în 1868, care are pe o parte imaginea unei ciute culcate, iar pe celalaltă parte – imaginea aceluiaşi animal stând în picioare. Rotind discul cu ajutorul unei sfori, ciuta pare să se ridice şi să se aşeze.

Cercetătorii cred că aceste imagini mişcătoare pot fi considerate drept precursoarele cele mai timpurii ale cinematografiei.

Sursa: Mail Online

Credit foto: Marc Azéma, Jean Clottes, Chauvet Cave scientific team