Un nou test arată care este cel mai sigur loc din avion în cazul unei prăbuşiri (VIDEO)
Aeronava era dotată cu camere, senzori şi cu manechine speciale, ce conţineau oase casante, similare celora ce se găsesc în trupul uman. Manechinele erau aşezate în trei poziţii diferite: în poziţia „brace” (recomandată pasagerilor în momentul în care aeronava se prăbuşeşte) şi protejate de centura de siguranţă, într-o poziţie obişnuită şi cu centura de siguranţă cuplată, iar cel de-al treilea manechin nu se găsea nici în poziţia „brace” şi nici nu avea centura de siguranţă cuplată.
În urma analizei efectuate de cercetători după prăbuşirea aeronavei, aceştia au concluzionat că pasagerii ce se găseau în partea din faţă a avionului, unde se găsesc de obicei cabinele din clasele business şi premium, aveau şanse mai mici de a supravieţui impactului. După ce s-a ciocnit de sol, partea din faţă a avionului şi primele 11 rânduri au fost detaşate de restul aeronavei, fiind înregistrată o forţă de 12G.
Experţii au concluzionat că niciunul din pasagerii ce călătoreau la clasa întâi nu ar fi supravieţuit impactului, însă 78% din ceilalţi călători ar fi scăpat cu viaţă în urma prăbuşirii, şansele de supravieţuire crescând cu cât aceştia se aflau mai aproape de partea din spate a avionului.
De asemenea, cercetătorii afirmă că manechinul care se găsea în poziţia de siguranţă „brace” şi care avea centura de siguranţă cuplată ar fi supravieţuit impactului. Manechinul care avea centura de siguranţă cuplată dar care nu se găsea în poziţia de siguranţă ar fi suferit lovituri severe în zona capului, iar manechinul care nu a adoptat nicio măsură de siguranţă ar fi decedat.
Noua cercetare confirmă un studiu efectuat în 2007 de revista Popular Mechanics. Reporterii publicaţiei au analizat toate prăbuşirile ce au avut loc după 1971 şi au studiat rata de supravieţuire a pasagerilor în funcţie de locul pe care îl ocupau. Studiul a arătat că pasagerii situaţi pe locurile din spatele aeronavei au supravieţuit în 69% din cazuri, cei aflaţi în dreptul aripilor în 56% din cazuri, iar cei poziţionaţi în partea din faţă a avionului au scăpat cu viaţă în doar 49% din cazuri.
Iată clipul video ce surprinde experimentul efectuat în deşertul Sonora:
Sursa: The Telegraph