În Oceanul Indian va fi ancorată cea mai mare navă construită vreodată
Multe dintre cele mai mari zăcăminte de gaze naturale descoperite în ultimii ani se găsesc sub planşeul oceanic, iar companiile din domeniu au început să se gândească la o schimbare radicală a modului în care sunt construite uzinele de prelucrare a acestor resurse.
Construirea rafinăriilor pe mare în loc de uscat este mai ieftină; se reduce nevoia de a folosi conducte pentru transportul gazului, iar consumul de materii prime este cu cca. 50% mai mic decât în cazul construirii unei uzine de aceeaşi capacitate pe uscat.
Afacerile cu gaz natural lichefiat au luat avânt în 1959, datorită inginerului chimist Cedomir Sliepcevich – fiul unui emigrant venit din Herţegovina în SUA -, care a inventat un procedeu prin care gazul natural putea fi adus în stare lichidă, ocupând un volum de 600 de ori mai mic decât în stare gazoasă şi putând fi astfel transportat în cisterne.
Conform predicţiilor Deutsche Bank AG, cererea globală de gaz natural lichefiat va creşte de peste două ori până în 2025, faţă de momentul actual, ajungând la cca. 460 milioane de tone.
Prelude va produce anual cca. 3.6 milioane tone de gaz natural lichefiat şi 1.3 milioane tone de condensat de gaz natural (un amestec de hidrocarburi uşoare rezultate din condensarea unor componente din gazul natural brut).
Reprezentanţii companiei au afirmat că uzina va începe să opereze în 2017, iar Shell a început negocierile pentru construirea a încă trei instalaţii plutitoare de producere a gazului natural lichefiat, de dimensiuni mai mici.
Sursa: Bloomberg
Sursa: Royal Dutch Shell Plc/Bloomberg