Unele analgezice ar putea provoca pierderea auzului la femei
Pe toată perioadă cercetării, 116,430 de femei cu vârste cuprinse între 31 şi 48 de ani au fost rugate să completeze chestionare o dată la 2 ani. De fiecare dată când au răspuns, participantele au declarat cantitatea şi frecvenţa cu care au luat aspirină, ibuprofen sau paracetamol. Din 1995, de când a început studiul şi până în 2009, 77.956 de femei continuau să răspundă la sondaj. Dintre acestea, 23,8% au raportat că se confruntă cu deficienţe de auz.
După ce au fost excluse cele ale căror probleme de auz începuseră înainte de 1995, dar şi cele care sufereau de cancer sau tinitus, au mai rămas 10.012 femei. Acestora li s-au analizat legăturile dintre pierderea auzului şi obiceiul lor de a lua analgezice.
La începutul studiului, 69% dintre femei au raportat că îşi administrau medicamente care conţineau ibuprofen, 62% foloseau paracetamol, iar 30 de procente luau şi aspirină.
După ce au luat în calcul şi alţi factori de risc, precum vârsta, rasa, indicele de masă, consumul de alcool, aportul de vitamine, activitatea fizică, fumatul, hipertensiunea arterială şi diabetul zaharat, oamenii de ştiinţă au concluzionat că persoanele care utilizează combinat toate aceste analgezice, au un risc de pierdere a auzului de 34%.
De asemenea, rezultatele studiului au arătat şi că utilizarea regulată (mai mare de două ori pe săptămână) de ibuprofen sau paracetamol, a fost asociată cu un risc de surzire de 17%, respectiv 9%. Mai mult, procentele cresc până la 24% în cazul utilizării zilnice a ibuprofenului. În cazul paracetamolului administrat de 4-5 ori pe săptămână, riscul de pierdere a auzului este de 21 de procente, în timp ce consumul zilnic al acestui medicament pare să ne expune la un risc de doar 8%.
Totodată, relaţia dintre aceste două medicamente şi pierderea auzului a fost mai puternică la femeile sub 50 de ani.
În schimb, un consum normal de aspirină nu a fost asociat cu pierderea auzului.
Specialiştii au concluzionat că utilizarea regulată de ibuprofen sau paracetamol a fost asociată cu un risc crescut de pierdere a auzului la femei, şi în general, se pare că riscul creşte odată cu dozajul şi frecvenţa de utilizare.
Sursa: The Atlantic