Iniţial, cercetătorii au crezut că toate cele patru specii erau, de fapt, Rhinolophus hildebrandtii, liliacul potcoavă descoperit în 1878. Analizând cu atenţie frecvenţele semnalelor de ecolocaţie ale liliecilor, cercetătorii şi-au dat seama că identificarea iniţială a fost greşită.
Oamenii de ştiinţă conduşi de Peter J. Taylor, profesor la Universitatea Venda din Africa de Sud, au descoperit că era, într-adevăr, vorba de patru specii criptice, ce nu puteau fi diferenţiate morfologic de R. hildebrandtii, dar care prezentau diferenţe ale ADN-ului şi ale semnalelor de ecolocaţie. Pentru că speciile criptice nu pot fi identificate pe baza trăsăturilor fizice, cercetătorii trebuie să apeleze la ajutorul geneticii pentru a descoperi specii noi.
Liliecii cu potcoavă prezintă o structură nazală specifică, un pliu în formă de potcoavă de la care i se trage numele. Dacă majoritatea liliecilor emit ultrasunete din gură, aceşti lilieci adună ultrasunetele în „potcoavă”, emiţând semnalele de ecolocaţie din nas. Cercetările au arătat că forma potcoavei permite liliecilor să concentreze ultrasunetele într-un fascicul direcţionat.
Speciile proaspăt descoperite sunt Rhinolophus cohenae (liliacul cu potcoavă al lui Cohen), descoperit în provincia Mpumalanga din Africa de Sud, Rhinolophus mabuensis, descoperit în apropiere de muntele Mabu din nordul Mozambicului, Rhinolophus smithersi, ce trăieşte în zonele de savană din apropiere de râurile Limpopo şi Zambezi şi Rhinolophus mossambicus (foto), care trăieşte în zonele de savană din Zimbabwe şi Mozambic.
Noile specii de lilieci au fost descrise în jurnalul ştiinţific PLoS ONE.
Sursa: LiveScience