A fost creat braţul robotizat cu cea mai delicată atingere (VIDEO)

13 09. 2012, 00:00

Cea mai recentă creaţie a acestora este un tentacul robotizat care are capacitatea de a se răsuci în jurul unei flori fără a o strivi. Tentaculul este creat dintr-un plastic flexibil care conţine trei canale ce se întind de-a lungul membrului. 

Pomparea selectivă de aer în canale determină tentaculul să se îndoaie, permiţându-i să se strângă în jurul unui obiect cu o priză uşoară. Spre deosebire de alţi roboţi care se pot mişca doar într-o singură direcţie, în cazul noului braţ robotizat, divizarea canalelor de aer în mai multe secţiuni permite ca mai multe părţi din tentacul să se îndoaie în direcţii diferite, producând o gamă completă de mişcări 3D. 

De asemenea, echipa condusă de George Whitesides a testat robotul adăugând la capătul lui o cameră video, o seringă sau o ventuză. Prin ataşarea acestor accesorii, invenţia şi-a depăşit statutul de simplu braţ robotizat. Tehnologia simplă şi ieftină din spatele tentacului îi fac pe acesta să fie ideal pentru lucrul cu obiecte fragile sau manevrare în spaţii înguste şi periculoase. 

Cu toate acestea, nevoia de aer a tentaculului îl face incompatibil pentru roboţii foarte mici. 

Sursa: New Scientist