Celulele fructului reflectă culori diferite redând un aspect pointilist asemănător cu cel redat în tablourile impresioniste de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Deşi cu ochiul liber fructul poate părea albastru, coaja sa iridescentă (care îşi schimbă culorile) nu conţine pigment albastru. Culoarea sa intensă este redată de interacţiunea dintre lumină şi fibre mici de celuloză aşezate stratificat sub forma unei spirale de-a lungul pereţilor celulari ai cojii ce acopera fructul. Distanţa dintre aceste straturi variază uşor de la celulă la celulă, modificând culoarea reflectată de la fiecare punct şi dându-i fructului un aspect strălucitor.
Dr. Silvia Vignolini a explicat că lumina din fiecare celulă a fructului se reflectă fie spre dreapta, fie spre stânaga, aceasta trăsătură fiind foarte neobişnuită pentru un singur ţesut. Cercetătorii care au studiat fructul spun că funcţiile de colorare ale sale sunt create ca o strategie de atragere a animalelor. Planta, numită Pollia condensata, imită fructele gustoase şi albastre ale vecinei ei Psychotria peduncularis. Pollia tentează păsările promiţându-le o masă gustoasă, dar de fapt, în realitate, zburătoarele se aleg doar cu nişte seminţe pe care le transportă. Pe de altă parte, de multe ori, animalele aleg să îşi decoreze cuiburile cu aceste fructe sau să le utilizeze în ritualuri de curtare.
Multe animale folosesc astfel de structuri pentru a produce o anumită culoare. Acesta este motivul pentru care, la fel ca fructele de Pollia, aripile multor fluturi şi penajul multor păsări reuşesc să arate uimitor deşi au fost conservate pentru mult timp în muzee.
Sursa: Discover Magazine