Efectul placebo poate fi explicat din perspectiva evoluţiei

Peter Trimmer, biolog la Univeritatea din Bristol, Marea Britanie, a observat că un fenomen similar efectului placebo are loc şi în cazul unor animale, de exemplu hamsterii siberieni. Observaţiile au fost făcute pe exemplare ţinute în captivitate, în condiţii de laboratr.

Când apărea o infecţie, organismul aceste animale nu părea să lupte prea intens împotriva ei dacă regimul de lumină şi întuneric la care erau ţinuţi hamsterii semăna cu cel al iernii (cu zile scurte şi nopţi lungi). În schimb, dacă perioadele de lumină şi întuneric erau astfel reglate încât să imite caracteristicile verii (cu zile lungi şi nopţi scurte), hamsterii siberieni prezentau un răspuns imunitar puternic.

În mod similar, oamenii care urmează un tratament placebo crezând că iau medicamente pot prezenta un răspuns de două ori mai puternic decât cei care nu urmează niciun fel de tratament. Atât la hamsterii siberieni, cât şi la oameni, intervenţia dă naştere unui semnal mental care declanşează răspunsul imun.

Trimmer afirmă că există o explicaţie simplă: funcţionarea sistemuui imunitar este un prroces care consumă multă energie, astfel încât un răspuns imunitar puternic şi continuu ar secătui rezervele energetice ale organismului, punându-i viaţa în pericol. Cu alte cuvinte, atâta timp cât infecţia nu e letală, e mai „rentabil” pentru organism să aştepte un semnal care să indice că lupta împotriva infecţiei nu va pune animalul în pericol, epuizându-l.

Ipoteza a fost propusă de Nicholas Humphrey, fost psiholog la London School of Economics, în urmă cu un deceniu, dar dovezile care să o confirme au apărut abia acum, în urma unei simulări matematice pe computer, realizată de Trimmer şi colegii săi.

Din punctul de vedere al lui Nicholas Humphrey, hamsterul siberian reacţionează aşa, în mod inconştient, deoarece organismul său „crede” (pe baza regimului de lumină şi întuneric) că este vară, perioadă în care există resurse suficiente pentru a susţine un răspuns imunitar puternic.

Noi, oamenii, de asemenea, reacţionăm la tratament – chiar la unul fals – deoarece credem că acesta va reduce infecţia, permiţând sistemului nostru imunitar să reuşească s-o învingă rapid, fără a secătui resursele organismului.

Simularea lui Trimmer porneşte de la ideea că animalele sunt nevoite să cheltuiască resurse vitale pentru a lupta cu infecţiile, chiar uşoare. Modelul computerizat arată că, în medii cu condiţii schimbătoare de viaţă, animalele trăiesc mai mult şi au mai mulţi urmaşi dacă suportă infecţiile fără a riposta printr-un răspuns imunitar. În schimb, în medii mai favorabile, e mai avantajos pentru animale să genereze un răspuns imunitar şi să revină astfel la starea de sănătate cât mai rapid posibil. Rezultatele arată că e avatajos din punct de evedere evolutiv să poţi „porni” sau „opri” sistemul imunitar în funcţie de condiţiile de mediu.

Dacă ideea sa şi modelul matematic sunt corecte, crede profesorul Humphrey, înseamnă că până acum am înţeles greşit natura efectului placebo. Deşi trecerea la agricultură şi, în general, progresul tehnologic din ultimii 10.000 de ani au făcut ca oamenii să aibă la îndemână permanent resurse suficiente de hrană şi deci să poată, teoretic, să genereze un răspuns imun oricând , „comutatorul” nostru subconştient nu s-a adaptat încă la această situaţie. Un placebo „păcăleşte” mintea, convingând-o să creadă că e momentul potrivit pentru a comanda un răspuns din partea sistemului imunitar.

Însă un alt cercetător, Paul Enck, de la Universitatea Tübingen din Germania, crede că ideea este foarte interesantă, dar că există mai multe tipuri de răspunsuri placebo, în funcţie de boală, şi că e puţin probabil să poată fi explicate toate printr-un mecanism unic.

Sursa: New Scientist