Noi mistere legate de dispariţia dinozaurilor
În lumea ştiinţei este acceptată teoria conform căreia extincţia dinozaurilor s-a produs ca urmare a unei coliziuni dintre un asteroid cu diametrul de 9 kilometri şi Pământ. Cu toate acestea, cercetătorii de la Universitatea din Washington au descoperit că numărul vieţuitoarelor din adâncuri era deja în declin ca urmare a unor efecte produse de o erupţie vulcanică din Platoul Deccan, din India.
„Erupţiile au început în urmă cu 300.000 – 200.000 de ani înainte de impact şi se pare că au durat 100.000 de ani”, a declarat coordonatorul studiului Thomas Tobin.
Cercetătorii spun că în tot acest timp, erupţiile ar fi umplut atmosfera cu particule mărunte numite aerosoli care ar fi produs răcirea planetei. În acelaşi timp, ele ar fi împrăştiat dioxid de carbon şi alte gaze cu efect de seră ce au declanşat o încălzire pe termen lung, fenomen care, la rândul său, a dus la provocarea celor două extincţii în masă.
„Efectele aerosolilor se pot vedea de la 1 la 10 ani, în timp ce efectele produse de dioxidul de carbon se pot întinde pe sute sau chiar mii de ani”, a adăugat Tobin.
Cercetarea a fot realizată într-o zonă bogată în fosile, localizată pe insula Seymour, în Peninsula Antarctica. Oamenii de ştiinţă au prelevat probe din sedimente şi au utilizat o metodă numită magnetostratigrafiere pentru a afla de când datează fosilele.
Deşi nu există dovezi care să indice o relaţie de cauzalitate între prima şi cea de-a doua extincţie, Tobin consideră că este posibil ca speciile care au supravieţuit în urma primului eveniment, să fi fost prea slăbite pentru a rămâne în viaţă şi după al doilea.
Sursa: Business Standard