Studiul unui român evidenţiază efectele omului asupra Mării Negre
Cel mai mare fluviu din Uniunea Europeană, Dunărea, reprezintă principala sursă de alimentare a Mării Negre. Prin urmare, el este un factor dominant în biogeochimia acestui bazin. Deoarece Marea Neagră este aproape închisă, schimbările de la nivelul hinterlandului, provocate de climă şi factori umani, au fost uşor de observat.
De-a lungul cercetării, echipa a adunat date ce se întind pe o durată de 9000 de ani şi, utilizând diverse tehnici ştiinţifice, a reuşit să afle modificările de salinitate ale Mării Negre, cele referitoare la nutrienţi, dar şi schimbările de la nivelul grupurilor de fitoplancton din ecosistem. Mai mult, cercetătorii au examinat şi modul în care a fost utilizat solul din deltă, de-a lungul istoriei.
Rezultatele au scos la iveală că nivelul salinităţii din Marea Neagră a început să crească acum 9000 de ani, atunci când oceanul a pătruns prin Strâmtoarea Bosfor şi a invadat un lac de apă dulce. Această creştere a continuat până acum aproape 3000 de ani, atunci când nivelul de salinitate a atins valori normale.
„Cu toate acestea, de acum 3000 de ani, trendul a început să fie contraintuitiv, accentuându-se în ultimii 1.500 de ani. Cea mai plauzibilă explicaţie ar fi aceea că procesul are loc ca urmare a unei creşteri de debit a fluviuni, combinată cu o evaporare redusă”, a declarat Giosan.
Astfel de afluxuri afectează compoziţia ecosistemului şi, prin urmare, ar trebui să se reflecte în istoria ecologică a grupurilor majore de fitoplancton din Marea Neagră. Aşadar, cercetătorii au ales să analizeze ADN-ul fitoplanctonului, a diatomeelor şi a dinoflagelatelor. Astfel, s-a constatat că, în ultimul mileniu, grupurile majore de fitoplancton au suferit schimbări drastice. O creştere a numărului de diatomee, ce a început acum 500 de ani, subliniază că în Marea Neagră se putea găsi mai mul silicat. De asemenea, în urma analizei s-a constatat şi o creştere la nivelul ADN-ului provenit de la dinoflagelate, proces ce a început în urmă cu 650 de ani. Ambele modificări corespund cu o disponibilitate crescută de nutrienţi despre care oamenii de ştiinţă spun că a apărut ca urmare a activităţilor umane precum defrişarea pădurilor pentru crearea terenurilor agricole.
Mai mult, cercetarea a reliefat că, în prezent, se produce o scădere semnificativă a ADN-ului diatomeelor, ca urmare a altei activităţi umane mai recente, şi anume îndiguirea râurilor.
În paralel, studiul evidenţiază faptul că defrişările din zona bazinului inferior al Dunării s-au accelerat în ultimul mileniu şi mai ales în ultimii 500 de ani. În schimb, sectorul vestic al bazinui, aflat la o distanţă mai mare de Marea Nragră, a suferit deja defrişări substanţiale încă din timpul Imperiului Roman.
Cunoaşterea diferenţelor dintre schimbările naturale şi cele produse de om este esenţială pentru înţelegerea ciclului biogeochimic şi pentru gestionarea ecosistemelor marine.
La acest studiu au mai colaborat şi Emil Vespremeanu şi Ionuţ Ovejanu de la Universitatea din Bucureşti.