Un raport al Agenţiei Europene de Mediu aduce veşti îngrijorătoare pentru bucureşteni

05 09. 2012, 00:00

Specialiştii avertizează că schimbările climatice vor duce la creşterea intensităţii inundaţiilor şi a evenimentelor extreme. Noul raport al Agenţiei Europene de Mediu cuprinde o serie de hărţi care indică riscul la care ne vor supune temperaturile extreme în următorii zici de ani.

În topul celor mai fierbinţi zone, pe lângă sudul Spaniei, părţi din regiunea sudică a Franţei, mare parte din Italia, Grecia, Serbia şi vestul Turciei, se numără şi zona de sud a României.

Conform specialiştilor, aceste regiuni vor avea parte de temperaturi peste 35 de grade Celsius timp de mai bine de 50 de zile pe an, perioadă în care, pe timpul nopţii, termometrele nu vor indica temperaturi sub 20 de grade.

Dintre toţi locuitorii ţării, bucureştenii se pare că vor avea cel mai mult de suferit în condiţiile în care în care ponderea zonelor verzi ce ar putea ajuta la răcorire în timpul caniculei este de doar 15,40 procente, în comparaţie cu oraşul Călăraşi care are un procentaj de 51,1%. Topul oraşelor cu cea mai puţină suprafaţă verde ce ar putea ajuta la reducerea temperaturilor este continuat de Timişoara cu o pondere de 16,5%, restul ţării neaflându-se într-o situaţie cu mult mai bună.

Ceva mai norocoşi sunt doar cei care locuiesc sau care vor locui în zona nordică a continentului, acolo unde temperaturile vor fi moderate.


View Larger Map

Sursa: European Environment Agency