Homo erectus – cheia evolutiei sau punct terminus?

Vechile teorii antropologice – si cand spun vechi ma gandesc la cele care inca mai erau in vigoare in urma cu un deceniu si jumatate – aveau in centru figura misterioasa a unui hominid-cheie. Un personaj care, in opinia cercetatorilor, daduse nastere tuturor speciilor recente din genul Homo, cele mai cunoscute fiind Omul de Neanderthal si omul modern. Este vorba de nimeni altul decat Homo erectus. Astazi, fosilele nou descoperite ne spun insa o alta poveste, o poveste menita sa ne lase iarasi – pentru a cata oara? -, fara un parinte cunoscut.

Vreme de peste un secol, teoria unei evolutii liniare de la maimuta la om, prin stadiile intermediare (de la Homo habilis – primul creator al uneltelor – la Homo erectus, apoi la omul de Neanderthal si, intr-un final, la Homo sapiens) a fost general acceptata de catre evolutionisti. De altfel, tabloul inaltarii omului de la stadiul de primata primitiva la ceea ce este azi, a ramas celebru. Insa istoria spusa de multimea fosilelor scoase la lumina in ultimele decenii ne relateaza un cu totul si cu totul alt mers al lucrurilor. Un parcurs socant, in care omul modern nu numai ca nu a evoluat din hominizii mai sus mentionati, ba mai mult, a fost contemporan cu acestia si chiar el – temutul Homo sapiens – a fost probabil cel care le-a semnat condamnarea la extinctie.

Desigur ca o astfel de afirmatie, spusa in urma cu doua decenii, ar fi parut cel mult hilara. Astazi, cea mai mare parte a antropologilor accepta faptul ca Omul de Neanderthal a disparut in urma unui crunte lupte pentru supravietuire cu Homo sapiens. Incet, dovezile care ne arata ca aceeasi soarta a avut-o si Homo erectus incep sa se adune.

Neobisnuita poveste a descoperirii lui Homo Erectus
La mijlocul secolului al XIX-lea, ecourile scandalului starnit de teoria evolutionista a lui Darwin erau departe de a se fi stins. Si, cu toate ca marea majoritate a celor care ii contestau ideile era formata din adepti ai creationismului, existau totusi si oameni de stiinta care, desi nu negau evolutia propusa de britanic, puneau la indoiala premizele de la care plecase acesta. Printre cei care lansau o noua teorie, aceea conform careia Asia si nu Africa era leaganul umanitatii, se numara si biologul german Ernst Haeckel. Bazandu-se pe convingerea ca gibonii reprezinta cea mai apropiata fiinta in viata de omul modern, germanul sustinea, fara dovezi palpabile, ca in trecutul indepartat, veriga care sa faca o legatura intre maimutele antropoide si om se nascuse in Asia de sud-est. El chiar botezase acest hominid ipotetic „Pithecanthropus alalus” – Omul maimuta fara vorbire.

Puternic convins de justetea teoriei lui Haeckel, tanarul doctor olandez Eugen Dubois, un personaj demn de romanele de aventuri, renunta la sluba si vindea tot ceea ce avea pentru a-si autofinanta o expeditie de cautare a fosilelor acestui pitecantrop in Indiile Olandeze, Indonezia de astazi. Manat doar de o pasiune extrem de puternica si lipsit de orice cunostinte de arheologie, Dubois sufera un esec rasunator in prima sa calatorie in Sumatra, in 1887. Nu numai ca nu gasise absolut nimic, ba mai mult, fusese la un pas de moarte dupa ce se imbolnavise de malarie. Dezamagirea nu l-a convins insa sa renunte si, doi mai tarziu, in Java, olandezul dadea lovitura. Aparea astfel pe scena istoriei prima fosila de Homo erectus. Dat fiind faptul ca, la acea data, singurele ramasite umane preistorice descoperite apartineau Omului de Neanderthal, prima opinie a lui Dubois a fost aceea ca fosila descoperita de el (o calota craniana si un os al soldului) apartinea acestui hominid. La o analiza mai atenta, insa, a reiesit faptul ca trasaturile celui pe care el in numise Pithecanthropus erectus – Omul drept (azi Homo erectus) erau arhaice si mult mai primitive decat ale lui Neanderthal.

Nouazeci de ani mai tarziu, in 1980, numarul fosilelor identificate ca apartinand lui Homo erectus era deja impresionant. Nu numai in Java, dar si in China, in siturile de la Cioukoutien, Lantian sau Hexian dar si in Africa, la Koobi Fora, Olduvai, Swartkrans, Nariokotome, Daka si Tighenif, asta ca sa enumeram doar cateva dintre locatiile celebre, omul primitiv care parea sa detina cheia evolutiei umane iesea din ce in ce mai mult la iveala.

Misteriosul Om din Java
Originile Omului din Java (asa cum mai este cunoscut Homo erectus) sunt inca neclare pentru specialisti desi, cei mai multi dintre ei considera ca acesta este un urmas pe linia evolutiei a primului reprezentant al genului Homo, Homo habilis – primul creator al uneltelor. Totodata, trasaturile arhaice, dar asemanatoare in multe privinte cu ale omului modern, i-au determinat pe acestia sa il considere pe Homo erectus drept stramosul legitim al speciei umane si al celorlalte specii hominide care au evoluat in paralel cu Homo sapiens.

Existenta sa, conform cu descoperirile la zi ale antropologilor, incepe in urma cu aproape 1.900.000 de mii de ani, cele mai recente fosile fiind surprinzator de tinere, mai putin de 100.000 de ani. Mai mult, oamenii de stiinta au reusit sa reconstituie o imagine foarte clara a acestui hominid din istoria Terrei si sa isi faca o imagine despre modul sau de trai.

Homo erectus avea o inaltime medie de 1,80 metri si, dupa structura scheletului, era mult mai robust si mai puternic decat Homo sapiens, asta ca o dovada a unui stil de viata extrem de solicitant. In acelasi timp, H. erectus, asa cum o spune si numele sau, este primul reprezentant al speciilor umane care s-a deplasat intr-o pozitie perfect verticala. Craniul, cu oase puternice si mai groase decat ale omului modern, indica un volum al creierului intre 800 si 1100 de cm cubi (1350 cm cubi are Homo sapiens sapiens), iar dimensiunile sale, neobisnuite printre reprezentantii faunei vremii, tind sa creasca odata cu trecerea sutelor de mii de ani.

Este evident astazi ca Homo erectus prezinta primele forme ale unui comportament social complex. Cel mai probabil, acesti hominizi traiau in mici comunitati asemanatoare triburilor salbatice de vanatori-culegatori, comunitati in care membrii slabi primeau ingrijire din partea celorlalti semeni. Daca uneltele din piatra erau deja confectionate de Homo habilis inca de acum 2 milioane de ani, modul in care sunt cioplite de Homo erectus indica o gandire abstracta, mult mai evoluata decat a presupusului sau stramos. Totodata, acesta ne ofera si primele dovezi ale unei folosiri permanente a focului si, daca este sa dam crezare presupusei origini erectiene a lui Homo floresiensis (hobbitul din insula Flores, Indonezia), Homo erectus era capabil sa construiasca ambarcatiuni complexe si sa se deplaseze in lungi calatorii oceanice.

Acelasi hominid ne ofera si primele dovezi ale unei vanatori organizate la scara mare. In situl arheologic de la Olduvai, Tanzania, avem cea mai veche dovada a consumarii carnii de mamut, o vatra veche de aproape 1,8 milioane de ani. Doar gandindu-ne ca un mamut, pe langa stratul gros de blana care ii acoperea corpul, avea o veritabila carapace formata din par incalcit, groasa de aproape 20 de centimetri, asta pe langa grosimea considerabila a pielii si a stratului de grasime, ne putem face o idee asupra eficientei pe care trebuiau sa o aiba armele lui Homo erectus si a modului in care el ar fi trebuit sa le conceapa.

Nu putem sti azi daca reprezentatii speciei H. erectus stapaneau un limbaj articulat, desi scheletul aproape complet al unui tanar descoperit la Turkana, Kenya, sugereaza faptul ca acest lucru nu era posibil. Cel mai probabil, acestia ar fi folosit un prelimbaj, evident mult mai evoluat decat al maimutelor antropoide. Una dintre cele mai mari dispute din prezent asupra modului de viata a lui Homo erectus este aceea privind riturile funerare. Nu exista dovezi care sa indice ingroparea mortilor, desi se pare ca exista o forma a canibalismului ritualic. Ranile descoperite in zona craniilor, rani facute dupa decesul indivizilor, sugereaza faptul ca, intr-un ritual care a supravietuit pana aproape de secolul XX la unele triburi „salbatice”, creierul celui mort era consumat, probabil pentru a trece calitatile acestuia la ceilalti indivizi. Un ultim indiciu asupra inventiilor lui Homo erectus este cel al folosirii ocrului, colorant ce inca mai este intrebuintat in cadrul comunitatilor primitive actuale.

Misterele unei existente
Cele mai cunoscute variante ale evolutiei omului sunt cele care propun „Modelul Multiregional” si pe cel al „Migratiei africane”. Prima sustine ca Homo erectus a dat nastere formelor arhaice ale lui Homo sapiens in diferite colturi ale lumii, care includ Africa, Asia si, posibil, Europa. Tot astfel ar fi aparut si Omul de Neanderthal, precum si speciile mai putin cunoscute de Homo rhodesiensis si Homo heidelbergensis, toate fiind rase ale aceleiasi specii, asa cum exista astazi diferentele fizice dintre oameni in functie de regiunile geografice. Incrucisarile dintre aceste rase ar fi dus, intr-un final, la ceea ce este Homo sapiens sapiens.

Modelul „Out of Africa”, model sustinut de promotorii sai Gunter Brauer si Chris Stringer, afirma ca Africa este leaganul de drept al civilizatiei moderne. Ei vad in Homo heidelbergensis o forma intermediara intre Homo erectus, pe de o parte, si Omul de Neanderthal (in Europa) si Homo sapiens (in Africa) pe de alta parte. Suprematia omului modern ar fi inceput in urma cu circa 100.000 de ani, odata cu migratia acestuia de pe Continentul Negru in toate colturile lumii. La fel ca si Modelul Multiregional, si acesta sustine ca Homo erectus a dat nastere mai multor specii hominide, dar ca acestea au disparut fara a evolua in oameni moderni. Acest model de evolutiei este sustinut si de cercetatorul Allan Wilson care, in 1987, a demonstrat pe linie genetica faptul ca toti oamenii au evoluat dintr-o singura femeie care a trait in Africa acum 200.000 de ani. Teoria este cunoscuta si ca „Ipoteza Evei Mitocondriale”.

Lucrurile nu se rezuma insa la aceste doua modele de evolutie. Dovezi recente, cum ar fi cea a renumitul antropolog Maeve Leaky din anul 2000, din Kenya, care a scos la lumina doua fosile contemporane de Homo habilis si Homo erectus, arata nu numai ca primul nu a evoluat in cel de al doilea, dar si ca speciile au coexistat pentru aproape jumatate de milion de ani, fapt ce duce cu gandul la un stramos inca necunoscut al celor doua specii hominide. In aceeasi ordine de idei, hominidul nostru ar fi fost contemporan inclusiv cu australopitecii, cea mai recenta fosila apartinand unui asemenea gen datand de acum 1,4 milioane de ani. Mai mult, datarea ramasitelor de Homo erectus din situl de la Solo River, Indonezia, ne arata o varsta halucinanta a acestora… putin peste 27.000 de ani. Astfel de descoperiri sunt sustinute si de cele din Africa, descoperiri care ne indica indivizi cu varste de doar 120.000 –150.000 de ani.

Intr-o atare stare a lucrurilor, este evident faptul ca H. erectus a fost contemporan cu omul modern pentru cel putin jumatate din existenta acestuia din urma si, implicit, cu Omul de Neanderthal. In plus, analiza ADN-ului neanderthalian din anul 1997 demonstreaza faptul ca reprezentatii acestei specii erau diferiti de Homo sapiens si ca nu exista nicio posibilitate ca speciile sa fi putut avea un stramos comun.

Avand in fata atatea marturii ale unei origini si continuitati mai mult decat misterioase ale lui Homo erectus, intrebarea care se ridica inevitabil nu poate fi decat una: Daca nu Homo erectus, atunci cine este stramosul omenirii?

Revino maine pentru un nou episod!