10 chipuri ale comunismului din Romania

10. Vasile
Luca

Trista soarta a avut tara noastra dupa cel de-al doilea Razboi
Mondial. Atat de trista incat la un moment dat, mai bine zis intre
anii 1947-1952, chiar Ministerul de Finante al tarii a incaput pe
mainile patate de sange romanesc ale unui criminal de razboi.
Este vorba de un columnist sadea, nascut intr-o familie de
secui din Ardeal, pe numele sau adevarat Luka Laszlo. La doar 17
ani se inroleaza in asa numita „Divizie Secuiasca” condusa de
Karoly Kratochwill care a luptat de partea armatei comuniste a lui
Bela Kuhn impotriva Armatei Romane care a eliberat Budapesta. A
avut legaturi cu organizarea grevelor de la Lupeni si Valea Jiului,
s-a facut comunist direct la Moscova, participand la actiuni de
spionaj impotriva statului roman. Nu s-a oprit aici.
Devenit deputat in Sovietul Suprem din Ucraina si vice-primar al
orasului Cernauti, Vasile Luca se implica in deportarile romanilor
din Bucovina in gulagurile siberiene. Pentru aceste fapte a fost
recompensat de sovieticii care il fac maior in Armata Rosie. Ajunge
cel mai bun colaborator al Anei Pauker, prin intermediul careia isi
cunoaste viitoarea sotie, revolutionara comunista evreica Betti
Birman, proaspat intoarsa de pe frontul din Spania. Ca o
paralele demna de mentionat, Betti Birman fusese initial trimisa de
Ana Pauker, sefa ei pe linie de partid sa-l ajute pe proaspatul
ministru de finante, Luka Laszlo, sa-si scrie autobiografia, acesta
nestiind nici macar limba romana! Cu timpul, isi face
dusmani puternici in PCR, astfel incat in anul 1952 a fost arestat
pentru deviationism si activitati contra interesului partidului.
Doi ani mai trziu este condamant la moarte, pedeapsa fiindu-i
comutata la inchisoare pe viata. A decedat ,uitat de toti, in
inchisoarea Aiudului.

• Redescopera adevarata istorie a romanilor
• Amintiri din Epoca de Aur

9. Lucretiu
Patrascanu

Despre Lucretiu Patrascanu se poate spune orice, mai putin
ca nu a fost un patriot pana in maduva oaselor. Departe de a se
asemana cu parvenitii care gasisera in Partidul Comunist o forma de
a avansa cat mai rapid pe scara sociala, Patrascanu era un om de o
cultura deosebita. Avocat, sociolog, economist, el a
imbratisat doctrina comunista inca din timpul studentiei (1919),
optand pentru un socialism de factura nationalista. Declaratiile
sale patriotarde, asa cum este cea de la Harkov (1928) prin care
sustinea ca basarabenii sunt romani, sau replica memorabila de la
Cluj (1946) „Inainte de a fi comunist, sunt roman!” i-au atras
antipatia propriilor colegi de partid dar, mai ales, pe cea a
Moscovei. Este acuzat de nationalism burghez, de legaturi cu
legionarii si este arestat in anul 1948. Sase ani mai tarziu, in
1954, a fost condamnat la moarte si executat, si asta dupa ce, in
arest, ceruse sa isi continue munca in slujba Partidului Comunist
chiar din celula in care fusese inchis. A fost reabilitat in anul
1968 din ordinul presedintelui de atunci al Romaniei, Nicolae
Ceausescu.

8. Iosif
Chisinevschi

Eminenta neagra a „intelighentiei” comuniste din perioada
stalinista a Romaniei, Chisinevschi i-a dispretuit profund pe
colegii sai romani de partid pe care-i caracteriza drept niste
„aparatcici necultivati, inchistati si agresivi”. Nascut in
Basarabia, de origine evreiasca, pe numele sau adevarat – Iosif
Broitman, Chisinevschi si-a schimbat numlele de familie preluandu-l
pe al sotiei in momentul casatoriei, pentru a se instaura mai usor
in randurile noii puteri comuniste din Romania de dupa
razboi. Metoda a fost folosita de toti activistii trimis
de Moscova pe tancurile „eliberatoare”… Timp de trei ani detine
titlul de secretar cu propaganda si cultura in cadrul CC al PCR.
Atras de putere, ca mai toti cei ajunsi intr-un post important,
persevereaza servindu-se de intrigile, linguselile si oportunismul
sau nativ. Asa ajunge sa se catere pana in functia de prim
-vicepresedinte ala Consiliului de Ministrii al tarii. Dus de val
se viseaza conducator al Romaniei alaturi de compatriotul sau Miron
Constantinescu. Ambilor le-a fost dat insa sa fie invinsi si
maziliti din functii de catre Gheorghe Gheorghiu-Dej.

7. Petru
Groza

Figura complexa a comunismului, Petru Groza este considerat si
astazi un om al extremelor. Fiu al unui preot din Deva, doctor in
drept la Budapesta, om de afaceri si politician abil in efemerul
guvern Averescu, Groza fondeaza in anul 1933 Frontul Plugarilor si
isi face cunoscute opiniile de stanga. Sustinator infocat
al comunistilor, el nu a renuntat niciodata la obiceiurile sale,
mai degraba burgheze, motiv pentru care si-a si atras porecla de
„burghezul rosu”. Petru Groza devine prim-ministru al Romaniei in
anul 1945, atunci cand Nicolae Radescu, general al Armatei Romane,
este fortat sa isi dea demisia din aceasta functie de catre
Comisarul Poporului, Andrei Visinsky. Sub conducerea sa,
are loc abdicarea regelui Mihai si transformarea regatului in
Republica Populara Romania. Comunist cu apucaturi de intelectual
rasat, Groza conduce, practic, destinele romanilor pana la venire
ala putere a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej in 1952.

6. Emil
Bodnaras

Politrucul de mai sus a reusit sa impuste trei iepuri mari de-a
lungul vietii sale. A reusit sa devina general al Armatei Romane,
spion al Uniunii Sovietice si membru important al PCR. Nici acest
comunist de calibru greu care ne-a marcat in mod nefericit atat
istoria, cat si prezentul, nu era de origini romanesti, tatal sau
fiind ucrainean iar mama germana. Povestea vietii sale a luat o
intorsatura interesanta dupa ce cariera sa de ofiter in artilerie
este intrerupta in urma unor scandaluri, tanarul la acea vreme Emil
Bodnaras fiind degradat si trimis la o garnizoana din Basarabia.
Acolo, a fost contactat si racolat de miscarile militante
comuniste, tradand de buna voie regatul Romaniei si devenind spion
sovietic. Se dovedeste intr-atat de atras de comunism,
incat dezerteaza din post si fuge la Moscova de unde se intoarce in
Romania, la finele anului 1935, cu misiunea de a spiona mai departe
potentialul militar al tarii. Devine membru al PCR si se inhaiteaza
cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, Iosif Ranghet si Constantin Parvulescu,
cei trei trecand prin multe aventuri precum puscarii, subminarea
adevaratilor conducatori ai PCR-ului si chiar negustoria cu
materiale de constructii. Dupa 1947 ocupa functia de
Ministru al Apararii. El a fost sprijinitorul si asul din maneca
tanarului Nicolae Ceausescu pe care l-a sustinut pentru obtinerea
functiei de secretar general al CC al PCR. A fost unul dintre cei
mai temuti si puternici stalpi ai comunismului din Romania. Bustul
sau troneaza si astazi in fata caminului cultural din comuna sa
natala Milisauti, judetul Suceava.

5. Ana
Pauker

Despre Ana Pauker, „Stalin cu fusta” – asa cum i se mai spunea in
perioada de glorie – , s-ar putea scrie biblioteci intregi. Nascuta
in anul 1893, la Codaesti, Vaslui, sub numele de Hanna Rabinsonh,
Ana deprinde limba ebraica (bunicul sau era rabin) si chiar preda
intro scoala evreiasca din Bucuresti. Este atrasa de socialism inca
din tinerete si adera la miscarea in cauza inca din anul 1915.
Casatorita cu activistul comunist Marcel Pauker, ea se inscrie in
randurile comunistilor in anul 1920. Doi ani mai tarziu, este
arestata impreuna cu sotul ei pentru activitati politice si ilegale
si, dupa eliberare, ia drumul Elvetiei. Revine pentru a doua oara
in Franta unde devine membra a Comiternului si se implica activ in
miscarea comunista balcanica. Intoarsa in Romania, ea este
arestata in anul 1935, si executa 6 ani de detentie inainte de a fi
eliberata si trimisa in Uniunea Sovietica la schimb cu un prizonier
roman. Intre timp, sotul sau fusese executat in Gulag, in urma
epurarilor staliniste.

Revine iarasi in Romania, in anul 1944, imbracata in uniforma
sovietica, calare pe unul dintre tancurile „eliberarii”.
Este aleasa secretara a Comitetului Central al PCR, iar in
1947 devine prima femeie din lume care detine functia de ministru
de externe si pe cea de vice-prim ministru. Ea este cea care
semneaza fara sa clipeasca actul prin care Romania ceda
neconditionat Insula Serpilor Uniunii Sovietice. In tot
acest timp isi creeaza imaginea unei veritabile „doamne de fier”,
fiind suspectata de numeroase actiuni tenebroase indreptate
impotriva statului roman. Devenita incomoda pentru Gheorghiu-Dej si
comunistii mai moderati, Ana Pauker este acuzata de activitati
impotriva partidului, de sabotarea agriculturii, de legaturi cu
legionarii si agentii straini, suficient cat sa fie scoasa in
gratiile „tatucului” Stalin, unul din protectorii sai de pana
atunci. Este arestata de catre comunisti, iar pedeapsa ii este
comutata in arest la domiciliu. Abia in ultimii ani de viata i s-a
permis sa isi castige existenta ca traducatoare la Editura
Politica. S-a stins in urma unui cancer mamar la 3 iunie 1960.

4. Miron
Constantinescu

A fost printre cele mai „intelectuale” figuri care s-au perindat
prin Partidul Comunist Roman inca de la infiintarea sa. La urma
urmei, individul in cauza a fost insusi redactor sef al ziarului
Scanteia, find responsabil direct cu indoctrinarea comunista a
romanilor. Carierist de profesie, el a fost pe rand membru
in Biroul Politic, membru in CC al PCR, secretar al PCR-ului. La
fel ca majoritatea comunistilor „de import”, a fost un activist
evreu sustinut de Moscova, numele sau real fiind Meir Kohn, nume
schimbat de urgenta in Miron Constantinescu odata cu intrarea in
Romania, el fiind nascut la Chisinau. Obsesia sa pentru
putere a fost cea care i-a creat mari probleme. Profitand de
raportul secret prezentat de Nikita Husciov la Congersul PCUS din
1957, Miron Constantinescu se crede indeajuns de puternic incat
sa-l dea jos pe Gheorghe Gheorghiu -Dej. In aceasta directie se
aliaza cu Iosif Chisinevschi. Nu are noroc, Dej avea inca multi
sustinatori in randul comunistilor romani. Prin urmare, este zburat
din conducerea partidului fara nicio explicatie. Steaua sa
norocoasa nu apune, astfel incat este reabilitat de Nicolae
Ceausescu, sub care devine ministru al invatamantului, presedinte
al Marii Adunari Nationale si rector al „Fabricii de Cadre” adica
al Academiei Stefan Gheorghiu.

3. Alexandru
Nicolschi

Probabil cea mai infioratoare figura din panoplia
monstrilor comunismului „de import” trimis de Uniunea Sovietica sa
mutileze poporul roman, Alexandru Nicolschi este sinonim cu
teroarea incredibila desfasurata in asa numitul „Experiment
Pitesti” pe care l-a dirijat din umbra cu meticuozitate
diabolica. A fost cel mai crud dintre toti tortionarii
comunisti conform nu doar marturiilor Luciei Hossu Longin, ci a
altor mii de declaratii ale victimelor stalinismului. El este cel
care-i obliga pe detinuti sa manace serpi, iar intrebarea pe care
i-o adresa zilnic sefului gardienilor fiind „Azi cati morti mi-ai
adus?”. Povestea sa incepe pe data de 2 iunie 1915, data nasterii
sale intr-o familie de evrei saraci din Tiraspol, numele sau
adevarat find Boris Grunberg. A facut armata la Iasi, din anul 1932
aderand din tot sufletul la Comsomol, organizatia de tineret a
partidului comunist. Zelul si cruzimea il recomanda pentru
RAZVDEKA, directia de spionaj a NKVD-ului. Prins la prima sa
misiune in Romania, decide sa-si schimbe numele in Alexandru
Nicolschi. Revine in tara odata cu trupele sovietice avansand
incredibil de repede in structurile de comanda si represiune ale
noii puteri comuniste. In anul 1947 era deja inspector
general al Politiei de Siguranta, devenind subdirector al noii
Securitati intre anii 1948-1953. Despre crimele si nelegiuirile
sale se pot scrie bibilioteci intregi. A murit in somn pe data 16
aprilie 1991, cu doar o zi inainte de prezentarea la Procuratura
unde i se dechisese un dosar pentru crimele infaptuite.

2. Gheorghe
Gheorghiu-Dej

Nascut in anul 1901 intr-o familie saraca de muncitori barladeni,
Gheorghiu Dej urmeaza meseria de electrician si se lasa atras de
mirajul comunismului la varsta de 29 de ani, atunci cand se inscrie
in PCR. Este arestat in anul 1933 si, trei ani mai tarziu, devine
lider al comunistilor din inchisori. In timpul lui Ion Antonescu
este transferat in lagarul de la Targu-Jiu, acolo unde isi petrece
cea mai mare parte a detentiei pe perioada celui de al doilea
Razboi Mondial. Tot aici imparte celula cu un alt detinut celebru,
nimeni altul decat viitorul presedinte Nicolae Ceausescu, cel pe
care il initiaza in „tainele” doctrinei comuniste.

Lider politic influentat puternic de politica lui Stalin,
Dej devine presedinte al tarii in anul 1952, nu inainte de a epura
partidul de membrii factiunii moscovite ai caror lider era nimeni
alta decat Ana Pauker. Dej este artizanul eliberarii Romaniei de
catre ocupatia sovietica si tot el da primele semne de „rebeliune”
fata de Moscova, atunci cand respinge ideea unei Romanii care sa
devina „granarul” blocului sovietic. Dej este cel care
pune bazele Combinatului Siderurgic de la Galati, a fabricilor care
sa sustina industria grea si chiar inchide Editura Cartii Ruse din
Romania. Pe de alta parte, Dej este artizanul a mii de arestari si
morti din randul intelectualilor si a „asa-zisilor” dusmani ai
poporului, atitudine care il transforma in ochii romanilor intr-un
veritabil dictator. Si totusi, comunismul promovat de Dej este unul
de factura nationalista, el facand referiri fatise la Basarabia
romaneasca si chiar demareaza relatiile diplomatice cu SUA in plin
razboi rece.

Gheorghe Gheorghiu-Dej s-a stins in anul 1965 de un
presupus cancer la ficat, Ion Mihai Pacepa sustinand, insa, ideea
unei iradieri in timpul unei vizite a liderului roman la Moscova,
asta ca urmare a politicii sale tot mai independente. In
urma sa, venea cel care avea sa duca Romania in regretabila „Epoca
de Aur”, protejatul lui Dej, Nicolae Ceausescu.

1. Nicolae
Ceausescu

Ultimul lider comunist al Romaniei este, cu siguranta, si cel mai
controversat dintre toti comunistii care s-au perindat in primul
sau in cel de-al doilea esalon al Partidului Comunist Roman. Nascut
la 26 ianuarie 1918 intr-o familie de tarani din Scornicesti,
judetul Olt, Ceausescu pleaca inca de la varsta de 11 ani la
Bucuresti, acolo unde se angajeaza ca ucenic intr-un ateplier de
cizmarie. La numai 14 ani devine membru al PCR, iar un an mai
tarziu, in 1933, este arestat pentru prima oara, fiind acatalogat
drept agitator in timpul unei greve. Din 1934, arestarile
se tin lant pentru tanarul Nicolae Ceausescu, iar in anul 1936,
este incarcerat la Doftana. Desi este eliberat destul de repede, in
1943, el este inchis din nou pentru activitati subversive in slujba
comunistilor, de data aceasta la Targu – Jiu, chiar in celula celui
care avea sa ii devina mentor, nimeni altul decat Gheorghe
Gheorghiu-Dej.

Aflat tot timpul in umbra influentului Dej, Ceausescu devine
ministru al agriculturii in anul 1947, ocazie cu care se ocupa
direct de reprimarea taranilor ce se opuneau colectivizarii.
Ascensiunea sa incepe odata cu eliminarea factiunii moscovite si a
Anei Pauker, moment in care este numit membru al Comitetului
Central al Partidului Muncitoresc Roman. In 1954, el devine mebru
deplin al Biroului Politic al PMR si ajunge rapid omul cel mai
important al factiunii, dupa Dej. La doar trei zile dupa
moartea lui Gheorghe Gherghiu-Dej, Ceausescu preia puterea dar si
ideile mentorului sau. Astfel, Ceausescu continua politica
independenta fata de Moscova, momentul culminat al acestei tendinte
fiind electrizantul discurs din anul 1968, discurs prin care
liderul roman isi facea cunoscuta opozitia fara de invadarea
Cehoslovaciei de catre trupele sovietice. A fost, poate,
momentul de glorie al lui Ceausescu si, de asemenea, momentul care
i-a adus un val extraordinar de simpatiei atat in tara cat si peste
hotare. Ceausescu isi continua demersurile si se opune, in anul
1974, tuturor propunerilor sovietice in cadrul delegatiei CAER. Mai
mult, legaturile diplomatice cu SUA, Israel, Franta, Germania
Federala si Comunitatea Europeana il aratau ca pe un lider anti –
moscovit.

Cu toate acestea, o schimbare majora in conceptiile liderului
comunist are loc odata cu vizitele in Coreea de Nord si China din
anul 1971. Fascinat de modelul comunist nord-coreean, Ceausescu
vrea cu orice pret sa schimbe Romania intr-un stat socialist model.
El este artizanul demolarii si reconstruirii satelor, a daramarii
sau mutarii bisericilor importante, a intaririi Securitatii si a
introducerii unui puternic aparat de propaganda comunista.
Ceausescu incepe sa dea primele semne de pierdere a
contactului cu realitatea inca din anii 70. Cultul personalitatii
sale nu se poate compara decat cu cel al lui Hitler, Mao sau
Stalin. Scriitorii sunt indemnati sa compuna ode dedicate
„celui mai iubit fiu al poporului”, elevii, studentii si muncitorii
sunt inghesuiti pe stadioane si obligati sa defileze asemenea celor
din China si Coreea, in spectacole grandioase care sa ridice in
slavi realizarile lui Ceausescu. Manualele scolare ii dedica pagini
importante iar programul TV se reduce la 2 ore dedicate exclusiv
„meritelor” familiei Ceausescu.

Realizarile sale: canalul Dunare – Marea Neagra,
Transfagarasanul, metroul bucurestean, zecile de mii de blocuri
impovareaza Romania peste puterile ei. Datoria externa se ridica la
circa 13 miliarde de dolari, moment in care „carmaciul RSR” decide
sa o achite cu orice chip si in mod rapid. Astfel, incepea perioada
ratiilor la alimente, a exporturilor masive de grane, materie
prima, masini, armament, intr-un cuvant, tot ceea ce putea fi
exportat. Ceausescu intentiona chiar sa interzica prin
lege posibilitatea de a contracta imprumuturi din afara tarii si
chiar isi manifesta intentia de a ridica la Bucuresti o filiala a
Bancii Mondiale. Doreste chiar sa readuca in tara intelectualitatea
din diaspora. In acest sens, ii propune lui Mircea Eliade sa revina
in tara si sa preia conducerea celui mai mare institut de studii
indice si de istorie a religiilor pe care ar fi urmat sa il
construiasca, dar este refuzat de marele scriitor roman.

Caderea lui Ceausescu are loc in luna decembrie a anului
1989, Romania fiind ultima tara din blocul comunist in care are loc
schimbarea regimului politic. De altfel, este si singura tara in
care schimbarea a avut loc pe cale violenta. Faptul ca
liderul comunist pierduse contactul cu realitatea din tara este
dovedit din plin de incercarea sa de a convinge masele sa il
urmeze. Nici discursul sau televizat in care sustinea ca miscarile
din Timisoara sunt actiuni regizate de agentii straini, nici
mitingul din Piata Revolutiei nu mai pot, insa, sa il salveze.
Romanii isi doreau schimbarea. Ceausescu este arestat la
Targoviste, acolo unde este judecat sumar (in fapt un simulacru de
proces) si executat in ziua de Craciun a anului 1989. „Epoca de
Aur” se sfarsise. Urma lunga perioada a tranzitiei catre
capitalism.