Incantat de frumusetea statiunii (va fi spus despre ea ca este cea mai frumoasa statiune de pe continent), imparatul a revenit in repetate randuri, insotit de imparateasa Elisabeta (Sissi). Din 1919, Baile Herculane intra in stapanirea romanilor si aici raman. Dupa inca un interval fast in perioada interbelica, Baile Herculane cunosc un nou declin, in anii de inceput ai comunismului, pentru ca, in anii 70 ai secolului XX, sa devina un reper pe harta turismului balneoclimateric mondial.
Astazi, Baile Herculane sunt o paradigma a tristetii: intreg orasul vechi, veritabil tezaur de arhitectura baroca, este scos din circulatie. Situate pe aceeasi paralela cu Nisa si Venetia, beneficiind de un climat unic pentru aceasta zona, bogate fiind in ape minerale cu diverse puteri curative atestate, cu o atmosfera bogata in ioni negativi (specifica doar altitudinilor de peste 3.000 de metri), Baile Herculane par astazi a fi doar umbra a ceea ce au fost odata.
Sunt, cum se stie, sincope cardiace sau cerebrale cand viata unui om atarna de un fir de par; daca nu se intervine corect si in timp util, omul moare. Asa stau acum lucrurile si cu Baile Herculane: sunt in sincopa generalizata si, daca nu se intervine corect si in timp util, statiunea va muri, de data aceasta definitiv.
Proiectul Herculane, daca va fi existand asa ceva, ar trebui sa fie girat de cei care gestioneaza mostenirea culturala nationala, de responsabilii cu promovarea turismului si de factori de decizie din domeniul medicinei, al balneologiei in particular. La Herculane, daca interventia mentionata reuseste, vom avea, in cativa ani, o mina de aur, o bijuterie arhitecturala unicat si o uzina de sanatate. Daca interventia nu are loc, Herculanele mor. Daca interventia da gres, daca reconstructia se va face nesocotind planurile si proiectele originale, daca kitschul va napadi Valea Cernei, atunci va fi si mai rau. Si mai trist.