Home » Descopera in Romania » Povestile pamantului ars » Pagina 3

Povestile pamantului ars

22 poze
Vezi galeria foto »

Mihaela Stanescu

Publicat: 06.07.2007

Share:

Nu-i vorba despre vreun tinut parjolit de seceta sau scrumit de incendii. Si nici despre arderea care distruge, ci despre aceea care creeaza. Adica despre pamantul care, ars in cuptoare, se preface din lut in ceramica.

Remarcabil este felul in care stiinta si arta ceramicii se imbina aici cu alte domenii de cercetare stiintifica si cu diverse modalitati de expresie artistica, parca spre a sublinia cat de insemnat si complex a fost dintotdeauna rostul pamantului ars in viata omenirii. Pe langa experimentele cu ceramica (anul acesta, cativa cercetatori polonezi au reconstituit cuptoare din Paleolitic si din Evul Mediu), au fost reinviate tehnologii medievale de obtinere a gudronului si au fost realizate experimente de vopsire cu coloranti vegetali si de imprimare textila cu stampile ceramice.

Dupa sapte ani de experimente si la 7.000 de ani distanta in timp de cultura neolitica Vadastra, se contureaza o noua „cultura Vadastra“ – bazata pe reconstituiri istorice, pe initiative pedagogice si pe fapte artistice –, unul dintre cele mai interesante programe de arheologie experimentala din Europa.

Acest material a fost realizat de: Mihaela Stanescu (documentare, text), Mihai Dascalescu si Daniela Frumuseanu (fotografii) si Marian Simon (viziune grafica).

EXPERTS

Un mestesug furat de la zei
Importanta pe care au avut-o olarul si munca lui in comunitatile umane poate fi dedusa din credintele populare care explica originea acestui mestesug prin faptul ca el a fost un atribut al divinitatii, pe care omul l-a furat. Procesul complex si spectaculos prin care, cu ajutorul celor trei elemente fundamentale (pamânt, apa, foc), un olar realiza obiecte cu functii, forme si ornamente dintre cele mai diverse, a intrigat intotdeauna.

Olarul trebuia sa efectueze rituri de purificare spirituala, menite a da trainicie rezultatelor muncii sale, indiferent ca era vorba de simple oale ori blide pentru uz casnic sau de vase cu puternice semnificatii rituale. La nunta era utilizata o categorie speciala de ulcioare, ornamentate cu simboluri menite sa aduca noroc, prosperitate si copii frumosi si sanatosi tinerilor casatoriti.

Tot cu prilejul nuntii erau confectionate, in anumite zone ale tarii, „oluri de nanas“, daruite, de catre fini, nasului si pe care acesta le aseza la grinda, pentru ca intreg satul sa stie câte perechi de tineri a cununat. Un obicei raspândit la inmormântari era acela de a sparge un vas de lut in momentul in care raposatul era scos din casa spre a fi dus la cimitir. Se credea ca astfel se „spargeau relele“, iar sufletul decedatului isi putea lua zborul, parasind vremelnicul lacas terestru.

Poate pentru ca acestea din urma, trecand prin mainile noastre, isi schimba doar forma spre a deveni obiecte, in timp ce aventura lutului e cu mult mai tulburatoare: el trece, in incercarea focului, printr-o prefacere magica, transformandu-se, dintr-o materie moale si umeda, ce aminteste de inceputurile firii, intr-o alcatuire trainica, din care se pot inalta orase.

Prima intalnire
La Celei, pe malul nordic al Dunarii, oamenii locuiesc neintrerupt de mii de ani. Populatiei neolitice i-au luat locul dacii, care au inaltat aici una dintre cetatile lor: Sucidava. Apoi, romanii au intemeiat o asezare civila pe care imparatul Constantin cel Mare avea sa o transforme in baza militara, menita sa apere podul construit peste Dunare in anul 328. Un mileniu si jumatate de cresteri si descresteri: cucerita de huni in anul 447, cetatea renaste pe vremea imparatului Iustinian, ingenuncheaza sub atacurile avaro-slave din secolul al VI-lea, dupa care, in vremea lui Mihai Viteazul, devine un punct de rezistenta antiotomana.

Pe aceste locuri s-a ridicat asezarea Celei, azi un cartier al orasului Corabia. In situl arheologic ramas ca amintire, ziduri din calcar fosilifer si caramida romana, dezvelite cu migala de catre arheologi, contureaza feluritele constructii din interiorul cetatii: termele, bazilica paleocrestina, mai multe locuinte, porti si turnuri… Plin de copaci, de iarba si de flori salbatice, locul are infatisarea unei gradini secrete. Dar adevarata taina se afla undeva sub pamant: asa-numita fantana secreta. Un tunel de peste 25 de metri coboara, oblic, spre un izvor aflat la 18 metri adancime.

De ce or fi trudit atata locuitorii cetatii, in loc sa sape o fantana verticala deasupra izvorului? Pentru ca izvorul se afla in afara zidului cetatii, iar in vremuri de asediu, cei de dinauntru aveau astfel la indemana o sursa de apa nestiuta de dusmani. Lutul ars si-a indeplinit si aici menirea: tunelul e alcatuit, in cea mai mare parte, din caramida romana originala, minunat pastrata. O vizita aici inseamna o coplesitoare bogatie de senzatii: lumina scazuta, linistea, racoarea, mirosul reavan de caramida si gustul apei adunate in fantana tainica, deasupra careia, prinsa in perete, se afla o amfora romano-bizantina – o amintire simbolica.