TERRA SAXONIS – opt veacuri de amintiri

In apararea unui paradis fragil

Ne-am invatat sa tot deplangem deosebirile dintre noi si restul Europei: ce multe lucruri bune au ei si n-avem noi! Ce-ati zice daca ati sti ca la noi se gasesc minunatii pe care alte tari ale Europei le-au pierdut de mult? Nu credeti ca exista asa ceva? Ba da, exista, si credeti-ma, te impresioneaza puternic sa auzi un botanist britanic deplangand pierderea pajistilor inflorite ale Angliei si, in schimb, admirand, insufletit pana la extaz, frumusetea poienilor pline de flori, care imbraca dealurile ardelene. Se petrece aievea, intr-un tinut care se intinde peste aproape 90.000 de hectare, la hotarul dintre judetele Brasov, Mures si Sibiu: regiunea Sighisoara – Tarnava Mare. Candva, in aceste locuri traiau sute de mii de sasi. Ei au modelat acest peisaj, imbinare de natura si influenta umana, transformandu-l in ceea ce acum este descris drept "un peisaj cultural si ecologic rar intalnit in Europa, de o valoare naturala foarte ridicata." Caracterizarea apartine specialistilor Fundatiei ADEPT – o asociatie romano-britanica, in cadrul careia lucreaza multi specialisti europeni si care si-a propus sa salveze acest peisaj unic.

• POVESTEA tristă a Transfăgărăşanului, „drumul dintre nori”, unul dintre cele mai frumoase din România
• Noi localităţi din România au devenit staţiuni turistice

Opt secole

Sasii – populatie germanica – s-au asezat in aceste locuri in secolele al XII-lea si XIII-lea, venind din Flandra, Luxemburg si valea raului Moselle. Au adus cu ei felurite indeletniciri artizanale si comerciale, dar si practici agrare avansate pentru acea perioada, superioare celor existente inainte in regiune. Si, astfel, tinutul – numit in texte latine ale vremii Terra Saxonis, adica Tinutul Sasilor – a prosperat. Dar opt secole de crestere au fost urmate de o descrestere dramatica, o adevarata prabusire, brusca si dureroasa. Plecarea sasilor in doua mari valuri – unul in anii 1970, altul dupa 1990 – a depopulat satele, lasand sute de case pustii. Iar acum, deasupra acestui "paradis fragil" (expresia apartine aceluiasi botanist britanic despre care am vorbit mai sus: John Akeroyd) pluteste amenintarea practicilor agricole moderne, cu ingrasaminte chimice, pesticide si masinarii necrutator de eficiente. Or, aceasta regiune are nevoie de o altfel de gospodarire, mai blanda fata de natura – ceea ce, in termeni moderni, s-ar numi management agricol traditional. Asta incearca sa faca Fundatia ADEPT sa-i convinga si sa-i ajute pe oamenii locului sa pastreze ceea ce au si sa aduca acest loc in secolul XXI fara a-i pierde pe drum caracterul unic, ce ne aminteste nostalgic de peisajul Europei medievale, cu tot ce avea ea frumos pe atunci.

Un loc al descoperirilor

O cale exista: regiunea Sighisoara – Tarnava Mare este ideala pentru a fi desemnata drept sit Natura 2000, in cadrul unei retele cu acelasi nume, un instrument prin care Uniunea Europeana urmareste sa protejeze biodiversitatea Europei. Pana atunci, cu un sprijin generos din partea companiei Orange (alaturi de Darwin Initiative, din partea guvernului britanic) si cu o gramada de munca, s-au obtinut deja rezultate. Exista pensiuni pentru cei care doresc sa renunte la confortul standardizat si impersonal oferit de marile hoteluri, pentru a descoperi, in schimb, incantari neasteptate in timpul unei vacante petrecute intr-o gospodarie taraneasca. Inainte de a fi o experienta spirituala – ceea ce ajunge sa fie, intodeauna – un ragaz petrecut aici inseamna, in primul rand, o acumulare de experiente senzoriale – pentru multi, inedite. Cei care inca mai pretuiesc autenticul si naturalul descopera, fermecati, placeri aproape uitate sau niciodata stiute: dulceturi delicioase, dupa retete simple si vechi, din fructele padurii si ale livezii; miere cu parfum de faneata inflorita; zeci de feluri de bucate gustoase si temeinice, asa cum se gatesc in Ardeal. Si odai cu dusumele de lemn, cu sobe in care focul de busteni imblanzeste racoarea serilor, si desteptari in cantec de pasari si sunete vioaie de ograda. Pana si purtarea ciorapilor poate deveni o experienta inedita, caci ciorapii impletiti aici, din lana adevarata, aduc cu ei senzatii pe care unii nu le-au incercat niciodata: o atingere putin aspra, insotita de o caldura binefacatoare ce sfideaza ploaia, frigul si zapada.

Si sunt atatea lucruri de vazut, lucruri extraordinare pentru oamenii oraselor, crescuti in mediul artificial de sticla, beton si asfalt! Adesea, oamenii acestia, pentru care painea e un aliment infasurat in plastic, luat de la supermarket, dimpreuna cu punga plina cu carbuni pentru gratar, n-au vazut niciodata cum se fac painea si carbunii; cel mult, poate au citit despre asta. Aici, insa, legatura dintre oameni, indeletnicire si produsul finit e vie si, pentru turistii veniti de la oras, fie ei romani sau straini, a descoperi aceasta legatura e o revelatie. Aici, poti sta la cativa pasi de gura unui cuptor zidit, mare si stravechi, in care se savarseste tulburatoarea alchimie a prefacerii aluatului dospit in paine. Aici, poti vedea cu ochii tai cum fumega, la marginea unei ape, inconjurate de paduri, bocsele ce prefac lemnul copacilor in mangal.

Privelisti, chipuri, impresii…

Un sat sasesc se recunoaste de departe: o biserica inalta, ce impunge cu turla cerul, iar in jurul ei, un roi de case cu acoperisuri de tigla. Zeci de astfel de sate se insiruie printre dealurile ardelene, pastrand urmele acestei lungi convietuiri multiculturale. Sunt asemanatoare si, totusi, fiecare are ceva aparte – lucruri mai marunte sau mai mari, pe care le descoperi, le inregistrezi – cu aparatul fotografic sau doar cu tinerea de minte – si apoi le ai toata viata. Ca si cand ai face o investitie in bogatii spirituale. Am fost la Crit, am fost la Viscri, la Cloasterf, la Saschiz… si din fiecare loc am cate o colectie de amintiri pe care le pastrez cu drag si, din cand in cand, le scot din cutia mintii ca sa ma bucur de ele:

Biserica din Viscri, alba si impunatoare zidire-fortareata, braul de cetate adunand la mijloc edificii cu pereti grosi de piatra, intre care zgomotele lumii amutesc. Case – fostele case ale sasilor – legate intre ele prin ziduri sau garduri, astfel incat alcatuiesc, de-a lungul ulitei, o singura fatada continua – magnific simbol arhitectural al solidaritatii care a tinut inchegate aceste comunitati, timp de opt veacuri. Paduri linistite acoperind coline cu panta blanda, paduri prin care te poti plimba ceasuri in sir, bucurandu-te de umbra si racoare. Pajisti care, la vremea primaverii si a verii, sunt niste explozii de frumusete, adevarate mari de flori multicolore, unduind peste dealuri. Gradini taranesti pline de soare, in care se invalmasesc, exuberant, flori in culori tari si legume pline de savoare. Plantatii de hamei, care parca nu se intind, ci se inalta, cu viguroasele lor liane verzi catarandu-se pe corzi lungi de cativa metri. Macesele, rubarba, zmeura, afinele, urda proaspata, prajiturile sasesti… atatea si atatea bunatati, un rasfat al gustului! Oameni ai locului – cu graiul lor, cu povestile lor, cu indeletnicirile lor. Alti oameni, veniti din locuri departate, dar care s-au indragostit de acest tinut si i s-au devotat. Mii de de lucruri minunate, mii de impresii care dainuie ani si ani de zile…Poti veni aici in vacanta – o altfel de vacanta decat cele cu care, poate, te-ai obisnuit an dupa an. Poti veni intr-o vizita scurta, dar bogata in impresii intense. Poti veni cu aparatul de fotografiat, la vanatoare de imagini expresive, captivante: natura, arhitectura, oameni, indeletniciri… Oricum ai veni, ai sa vezi, ca incet-incet, incepi sa inveti si mai ales, sa intelegi altfel istoria – nu istoria oficiala, aceea cu domnitori, batalii si documente, ci acea istorie marunta si vie care se tot aduna, zi dupa zi, alcatuind indelungata poveste a lumii si a omenirii.