„Cronologic, necesitatea apariţiei pieţei circulare de la intersecţia bulevardelor I.C Brătianu, Regina Elisabeta şi Carol 1 s-a impus după construirea clădirii Universităţii Bucureşti (1864 – 1869) de către Alexandru Orăscu, atunci când prin faţa edificiului, considerat clădirea cea mai impozantă şi cea mai modernă (…)
Aşa cum refacerea statuii lui Ion C. Brătianu a fost o reparaţie istorică pe care a făcut-o primăria oraşului Bucureşti, la el o reparaţie istorică va însemna momentul în care va fi aprobată piaţa Ion C. Brătianu, la intersecţia bulevadelor, acolo unde se găseşte noua statuie a marelui om politic”, se arăta în referatul de specialitate al proiectului, potrivit Mediafax.
Proiectul a fost respins miercuri, în CGMB.
Acesta a fost o iniţiativă a consilierilor ALDE din CGMB, care au afirmat că „este o datorie de onoare a municipalităţii această atribuire a numelui lui Brătianu pieţei astfel create prin intersecţia bulevardelor mai sus menţionate şi care este dominată de noua statuie, replică la vechea statuie a lui Dubois”.