Situată în Munţii Parâng, staţiunea Rânca are unul dintre cele mai lungi sezoane de schi. Prima zăpadă consistentă se depune de la jumătatea lunii septembrie, iar altitudinea înaltă şi temperaturile negative menţin pârtiile practicabile până târziu, în luna mai.
La Rânca se găsesc 6 pârtii de schi, cu dificultate uşoară şi medie. Cea mai lungă pârtie de schi are peste 800 de m. Există şi o pârtie pentru săniuş amenajată pentru copii şi iar urcarea se face prin două staţii de teleschi.
Recent s-a anunţat şi deschiderea celei mai mari pârtii din staţiune, care va pleca de la cota 2000 şi care va străbate vârful Păpuşa.
Cum ajungi:
Judeţul Harghita are cel puţin 10 domenii de schi, iar 5 pârtii, de grade diferite de dificultate, deservite de trei instalaţii de teleschi, sunt doar în staţiunea Mădăraş. Pârtia pentru începători cu acces la teleschi are 100 de m, cea mai lungă este Pârtia albastră, de 1800 de m, iar cea mai dificilă, denumită Hadak Útja, are 700 de m.
Staţiunea Mădăraş este situată într-o zonă extrem de liniştită, iar pasionaţii sporturilor de iarnă şi ai vacanţelor la munte pot fi siguri că au facilităţi de cazare mult mai la îndemână faţă de staţiunile ultra cunoscute.
Cum ajungi:
12 pârtii de schi, cu toate gradele de dificultate, instalaţie nocturnă, sonorizare, acces la telescaun, teleschi sau telegondola din Lupeni – asta vă aşteaptă în staţiunea din munţii Vâlcan. Una din cele mai mari pârtii de schi din România, pârtia Straja măsoară 8100 de metri. Zăpada durează cam 4 luni pe an, iar grosimea stratului este, în medie, 50 de cm.
Cum ajungi:
Una din cele mai vechi aşezări din Moldova, satul Cârlibaba a devenit astăzi o modernă staţiune de schi, cu două pârtii funcţionale, de grad mediu de dificultate, ambele asistate de tunuri de zăpadă artificială. Cârlibaba este o varianţă de resort turistic mai puţin aglomerat faţă de mult mai cunoscutele Câmpulung Moldovenesc sau Vatra Dornei.
Cum ajungi:
Cea mai veche staţiune montană din România, Păltiniş, este şi una din cele mai aglomerate şi mai căutate zone pentru schi. Doar una din vechile pârtii din staţiunea propriu zisă mai este funcţională. În schimb, la 1 km de intrarea în staţiune există complexul de pârtii Platoş -Arena, cu 7 pârtii cu grad diferit de dificultate, o pârtie pentru şcoala de schi şi zona Fun Park- amenajată pentru snow-board, trick-uri, sanie, sărituri şi alte distracţii.
Cum ajungi:
Pârtia Vidra – Ski Resort Transalpina, un domeniu schiabil cu o lungime totală a pârtiilor (dificultate medie şi uşoară) de 6 kilometri. Este cea mai nouă staţiune de schi din Romania, cu acces la telegondola si teleschi.
Cum ajungi:
Situată la poalele munţilor Gutâi, fosta exploatare minieră Cavnic trăieşte astăzi exclusiv din turism. Domeniul schiabil are 5 pârtii pentru schi de dificultăţi variate, o pârtie de sanie şi o şcoală pentru iniţierea în schi şi snowboard. Cea mai lungă pârtie din Cavnic are 2,5 km iar accesul la toate domeniile schiabile se face cu teleschiul.
În Cavnic se poate schia şi vara. Aici este singura pârtie artificiala de schi din Romania. Pârtia măsoară 21m lăţime/100m lungime şi este realizată din cauciuc sintetic.
Cum ajungi:
Poiana Braşov este cea mai populată şi mai cunoscută staţiune turistică montană din România. 12 pârtii de schi, cu diferite grade de dificultate, sunt deservite de două telecabine, o telegondola, cinci instalaţii de teleschi şi două de telescaun. Aici este si una din cele mai lungi pârtii de schi din Romania – Drumul Roşu – cu o lungime de 4752 de metri si cu un nivel de dificultate uşor, fiind bună chiar şi pentru schiorii începători. Pârtiile dificile din staţiune sunt pârtia Lupului, cu o lungime de 2605 de metri, Sub Teleferic, de 2200 de metri şi pârtia Kanzel, de 297 de metri. Marele inconvenient al acestei zone este suprapopularea în sezon, Poiana Braşov fiind foarte căutată de turiştii români dar şi de străini.
Cum ajungi:
De pârtiile Kalinderu au auzit chiar şi cei care nu schiază. Kalinderu 1 şi 2 au peste 1,3 km lungime, de dificultate uşoară spre medie. Urcarea se poate face din telescaun, baby ski sau o bandă de transport, iar pe pârtia Kalinderu 1 se poate schia şi seara, fiind iluminată integral.
La baza pârtiilor există un Fun Park pentru începători sau pentru amatorii altor sporturi de iarnă.
Cum ajungi:
Cel mai mare domeniu schiabil din România se găseşte în staţiunea Sinaia. 18 pârtii de schi, pentru toate nivelurile, 8 linii de acces- telegondole, telecabine, teleschi sau telescaun, 3 trasee de tip competiţional, toate într-un decor spectaculos, care au îndreptăţit turiştii să numească această staţiune „Perla Carpaţilor”. Sinaia are cel mai mare număr de piste pentru experţi – ceea ce înseamnă grad mare de periculozitate – şi este una din cele mai bune staţiuni pentru schi-ul de altitudine.
Cum ajungi:
Vă recomandăm să citiţi şi:
Destinaţii de vacanţă. Unde mergi la schi în iarna asta
Te-ai accidentat la schi? Ce să faci
Staţiunea de schi din Bucureştiul interbelic. Rivaliza cu cele din Valea Prahovei
O aplicaţie unică în Europa îţi arată starea pârtiilor şi calitatea zăpezii în timp real