Programul Târgului de Crăciun din Bucureşti. Cum arată Capitala împodobită cu 10 milioane de beculeţe, pentru Crăciun şi Euro 2020 – GALERIE FOTO

29 11. 2019, 14:00

Iluminatul festiv a fost aprins la ora 19:00, moment în care a început şi un spectacol susţinut de Corul de copii Radio, Lidia Buble, Voltaj şi Loredana & Banda Agurida.

Galerie foto

vezi galeria
6 foto

Anul acesta, iluminatul festiv este asigurat de Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti şi are ca temă „Euro 2020 – Bucureşti, oraş gazdă”, iar Capitala va fi împodobită cu 10 milioane de beculeţe de tip LED – cu 7 milioane mai multe decât în anii precedenţi, peste 9.300 de elemente luminoase – dintre care unele cu specific sportiv, aproximativ 4.000 de elemente luminoase 3D şi 2D, (cu 1.500 mai multe decât anul trecut) şi 2.200 de figurine agabaritice – care depăşesc 2,5 metri înălţime.

Traseul iluminatului festiv din acest an însumează peste 40 de kilometri de bulevarde şi străzi adiacente, în 72 de locaţii din Bucureşti, potrivit Primăriei Capitalei. Costul luminiţelor este de aproximativ 12 milioane de lei, potrivit Mediafax.

Program Târgul de Crăciun Bucureşti

La Târgul de Crăciun Bucureşti, deschis de joi, vor fi desfăşurate şi programe speciale dedicate Zilei Naţionale a României şi Crăciunului, va exista un patinoar, Casa Moşului, un brad de Crăciun înalt de peste 30 de metri, dar şi produse tradiţionale de sezon, expuse în cadrul celor peste 130 de căsuţe ale târgului.

Târgul de Craciun Bucureşti 2019 va fi deschis zilnic, până pe 26 decembrie, între orele 11:00 – 22:00, în perioadele 2 – 5 decembrie / 9 – 12 decembrie / 16 – 19 decembrie, cu o prelungire de 30 de minute (11:00 – 22:30) în perioadele 28 – 30 noiembrie / 1 decembrie / 6 – 8 decembrie / 13 – 15 decembrie / 20 – 26 decembrie.

În cele peste 130 de căsuţe din lemn decorate festiv, bucureştenii şi turiştii pot găsi obiecte ce se pot constitui în cadouri speciale şi inedite pentru cei dragi, decoraţiuni de sezon, costume populare, accesorii, ii, obiecte tradiţionale specifice sărbătorilor de iarnă, produse lucrate manual, jucării sau produse naturale de îngrijire dar si cozonaci, prăjituri de casă, dulceţuri, poale-n brâu, plăcinte, vin fiert si brânzeturi.

Casa lui Moş Crăciun din Piaţa Constituţiei

Copiii vor putea participa, şi în acest an, la atelierele de creaţie organizate în primele două weekend-uri la Casa lui Moş Crăciun din Piaţa Constituţiei.

Astfel, pe 30 noiembrie, între orele 12:00 – 14:00 şi pe 1 decembrie, între orele 11:00 – 14:00, cei mici sunt aşteptaţi la atelierul de personalizat globuri, iar pe 7 şi 8 decembrie, între orele 11:00 – 14:00, la atelierul de personalizat coroniţe de brad.

Tot în primele două weekend-uri, se poate vizita Casa lui Moş Crăciun, între 15:00 – 16:30 iar copiii se vor bucura de întâlnirea cu elfii Moşului, între orele 17:00 – 22:00. 

Elfii Moşului pot fi salutati de public până pe 24 decembrie, în intervalul orar 11:00 – 13:00/17:00 – 22:00.

Tot la Casa lui Moş Crăciun va avea loc şi un spectacol de magie, pe 6 decembrie, între orele 18:00 – 20:00. Cei mici pot lăsa şi anul acesta scrisorile cu dorinţe în cutia poştală din Casa lui Moş Crăciun.

Moş Crăciun vine pe 13 decembrie

Moş Crăciun va sosi la Târgul de Crăciun Bucureşti 2019 pe 13 decembrie, la ora 18:00, cu un program artistic special: Gaşca Zurli, Alina Sorescu şi „Picii lu’Soreasca”, Jo & Band, Randi.

Moşul şi elfii săi vor sta de vorbă cu cei mici zilnic, între orele 11:00 – 13:00 şi 17:00 – 22:00, până pe 24 decembrie, pentru a afla direct de la ei ce-şi doresc să primească de sărbători.

După ultima întâlnire, Moşul îşi va lua sania şi va pleca pentru a pune daruri sub bradul de Crăciun, copiilor din toată lumea.

Concerte la Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei

Printre artiştii care-şi dau întâlnire cu bucureştenii şi oaspeţii de pretutindeni ai Târgului de Crăciun Bucureşti se numără: Horia Brenciu & HB Orchestra, Ştefan Bănică, Viţa de Vie, Vunk, Voltaj, Bere Gratis, Holograf, Phoenix, Moonlight Breakfast, Antract, Damian Drăghici & Brothers, Ovidiu Komornyik & OK Band, Nicole Cherry, Connect-R, Bosquito, Elena Gheorghe Band, ansambluri de datini şi obiceiuri din toate regiunile ţării, Ştefan Hruşcă, Narcisa Suciu, Grigore Leşe, Fuego, Irina Loghin şi mulţi alţii.

De asemenea, cei care aleg să sărbătorească Ziua Naţională la Târgul de Crăciun Bucureşti vor avea parte de un program artistic impresionant, în seara de 1 decembrie, începând cu ora 18:30 – „Ziua României, Ziua Bucuriei” va aduce laolaltă vedete îndrăgite ale muzicii populare româneşti, acompaniate de Orchestra Naţională „Valahia”, a Primăriei Municipiului Bucureşti, condusă de Marius Zorilă: Nicolae Mureşan, Niculina Stoican, Margareta Clipa, Petrică Mâţu Stoian, Ştefania Rareş, Nicoleta Voica, Florica Zaha, Gheorghe Turda, Gheorghe Roşoga, Răzvan Rădos şi Corul Cuanticum, Ansamblul folcloric profesionist „Doina Dunării”.

Pe scena din Piaţa Constituţiei, de Ziua Naţională, vor performa şi minorităţi naţionale.

În data de 25 decembrie publicul se poate bucura de un program artistic susţinut de: Corul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale – condus de arhidiacon Mihail Bucă, corurile de copii „Symbol”, „Allegretto”, „Meloritm”, Ansamblul de copii „Andantino”, Orchestra Metropolitană Bucureşti – condusă de dirijorul Daniel Jinga, Corul Accoustic şi soliştii Ana Cebotari, Mirela Vaida, Elianne, Amna, Mihai Mitză Georgescu, Daniel Lazăr, Ianna Novac, Alina Petrică, Iordache Basalic, Alin Stoica, Liviu Indricău.