Home » Descopera in Romania » ”Sibiul de Odinioară”, festivalul cu muzică şi de atracţii culinare de weekend din Pădurea Dumbrava

”Sibiul de Odinioară”, festivalul cu muzică şi de atracţii culinare de weekend din Pădurea Dumbrava

”Sibiul de Odinioară”, festivalul cu muzică şi de atracţii culinare de weekend din Pădurea Dumbrava
Publicat: 17.08.2019
Festivalul ”Sibiul de Odinioară” programează un weekend de muzică şi atracţii culinare pentru toate vârstele sâmbătă şi duminică, în Pădurea Dumbrava - Camping, printre artiştii invitaţi numărându-se Hara, Celelalte Cuvinte şi Ducu Bertzi, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Cea de a VI-a ediţie a evenimentului ’’Sibiul de Odinioară’’, are loc sâmbătă şi duminică în locaţia devenită deja tradiţională, în Pădurea Dumbrava – Camping.

Prima zi este dedicată rock-ului vechi, astfel că sâmbătă vor fi concerte cu cu Onenightstand, RIFF, Hara, Celelalte Cuvinte.

Duminică, a doua zi de festival este dedicată în întregine muzicii folk, pe scenă urcând Ducu Bertzi, Victor Socaciu, Emeric Imre şi Cristian Buică.

”Cei care îşi amintesc sărbătorile de altădată vor avea ocazia să retrăiască aceste amintiri în Pădurea Dumbrava – Camping, iar tinerii pot descoperi atmosfera altor vremuri, când lucrurile păreau mai simple, bucuriile mai sincere şi revederile mai dragi. Jocurile copilăriei, bunătăţi de altădată, şi, bineînţeles, două seri cu concerte în aer liber, sunt propunerile pe care Asociaţia Sibiul de Odinioară le face celor care vor să aibă parte de o atmosferă unică pe 17 şi 18 august. Ca şi element de noutate, anul acesta reţeta evenimentului a fost îmbunătăţită pe lângă concertele cu artişti de top şi cu ingrediente pentru gurmanzi şi cei mici”, arată organizatorii.

În zona de food, maestrul bucătar Marius Rafa prezintă un meniu în care se regăsesc mititeii, cârnaţii de Gura Râului sau ceafă de porc marinată cu ierburi aromate de la ţară, alături de cartofi cu usturoi şi legume cu miere de salcâm şi sare afumată, vor fi găsite în frumoasa locaţie a evenimentului. Între deserturile promise se numără clătite şi îngheţată de casă.

Cei mici sunt aşteptaţi aici cu multe suprize şi zone de distracţie dedicate lor. Program activităţi pentru copii, îi întâmpină pe aceştia cu o zonă de ateliere de creaţie. Desigur cei mici se vor distra şi se vor întrece în cadrul mai multor competiţii atractive atât pentru ei cât şi pentru părinţii şi bunici! Copiii vor descoperi jocurile copilariei, iar în acelaşi areal au la dispoziţie şi un un mini-parc de distracţii, cu topogane şi multe alte instalaţii.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase