Legendele şi plăcerea poveştilor îşi găsesc sărbătoarea la Sulina în Parastasul Piraţilor Nepomeniţi – VIDEO + FOTO

Oricine ajunge în cel mai estic punct al României (29°39′10″E), fie că străbate labirintul canalelor din Delta Dunării sau că parcurge braţul îngust al Sulinei, se trezeşte prins în ritmul unui spaţiu în care legendele şi curgerea unei lentori împrumutate din spectacolul final al fluviului la vărsarea în mare se împletesc să scape de reperele documentare.

Galerie foto

vezi galeria
14 foto

• Noi localităţi din România au devenit staţiuni turistice
• Au început lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanţa după 7 ani de chin birocratic

„Ai să vezi acum unul din cele mai grandioase spectacole din natură. Observă culoarea apei. Două nuanţe bine distincte. Suntem în largul mărei, dar plutim deja în apele Dunărei. Vezi, toată suprafaţa‑i albastră până la orizont, şi numai în direcţia spre care navigam e o bandă lată cafenie, care taie oglinda mărei.

Asta‑i apa dulce, mâloasă, a fluviului care trece peste apa sărată şi limpede a mărei. fără să se amestece încă. Două domenii, două puteri formidabile ale naturei se întâlnesc aci sub ochii noştri. Fluviul dominator, care n‑a cunoscut stavile în cale, şi nici o forţă nu l‑ar fi putut opri, nu‑şi întrerupe cursul, continuă încă în larg, până ce‑şi pierde apa şi numele în mare.

Aci dispare personalitatea Dunărei… după ce a înghiţit apa a 130 râuri, a scăldat şapte ţări şi cincizeci de oraşe, tăind în diagonal Europa.

Aşa sfârşeşte, ca o fiinţă însufleţită, bătrânul Danubius pe care antichitatea îl diviniza, socotindu‑l fluviu sacru, fluviu rege. Rinul e romantic, Dunărea e Clasică, eternă… „, povesteşte un personaj închipuit de Jean Bart în capitolul VI din ”Europolis”, romanul din 1933.

Credit foto: Silvia Grădinaru, Mediafax Foto

O parte dintre legendele pe urmele cărora pornesc şi astăzi cei care ajung la Sulina vin din această carte, altele s-au dezvoltat în timp, trecute de la povestitor la povestitor.

Şi cei care spun că piraţii nu au existat şi cei cărora li se aprind ochii de pasiune când dau peste formula ”Republica piraţilor de Dunăre-Sulina kesar-krăiască” pe coperta unei cărţi de Tudose Tatu, găsesc oricând puncte de sprijin pentru reveria lor. Pentru că, şi dacă nu le crezi, poveştile rămân în funcţiune la Sulina.

Un grup de prieteni a anunţat sâmbătă, 18 mai 2019, a doua ediţie a Parastasului Piraţilor Nepomeniţi. O poveste care a început la prânz în Cimitirul multietnic cunoscut şi drept ”Cimitirul Comisiunii Europene a Dunării” din Sulina şi s-a încheiat pe plajă, la malul mării, la Filipka.

În 2018, evenimentul a luat forma unei croaziere prin ”cele mai fermecătoare locuri din Deltă, urmată de un dezmăţ culinar cu preparate pescăreşti, aşa cum le-ar fi plăcut piraţilor să se ospăteze, condimentat cu program artistic tematic şi continuat cu o petrecere de pomină la clubul exotic de pe plajă”, după cum anunţau organizatorii.

Totul a pornit de la imaginea pietrei de pe mormântul lui Ghiorghios Kontoguris, care poartă din 1871 simbolul cunoscut al piraţilor: craniul suprapus pe două oase încrucişate. Cimitirul este cunoscut şi pentru că în perimetrul său sunt îngropaţi oameni din peste 20 de naţionalităţi, creştin-ortodocşi, catolici, protestanţi, dar şi musulmani sau evrei, soldaţi care şi-au pierdut viaţa în războiul Crimeii, angajaţi ai Comisiunii Europene a Dunării (1856 – 1938) şi chiar prinţesa Ecaterina Moruzi.

După ce turiştii şi localnicii s-au adunat în faţa micii biserici din cimitir şi vocile preoţilor au pomenit morţii uitaţi din gropile răspândite în colţurile dedicate fie creştinilor protestanţi, catolici, ortodocşi de rit nou sau vechi, musulmani şi evrei, mulţi au pornit în grupuri prin cimitir, conduşi de copii din Sulina care ştiau să povestească cine şi unde e îngropat. Şi atunci când nu ştiau, inventau sau amestecau poveştile. ”Ghiorghios Kontoguris a fost cel mai cunoscut pirat”, povestea Alex celor strânşi în jurul său. ”a fost şi bun şi rău. A murit când vasul lui s-a lovit de stânci. Se îndrăgostise de prinţesă şi acum sunt amândoi îngropaţi aici”, spunea elevul de clasa a V-a legând două fire din istoria locală care în realitate vin din momente istorice diferite.

Credit foto: Silvia Grădinaru, Mediafax Foto

”Portul Sulina era pe timpul Turcilor un cuib de piraţi, Greci şi Maltezi, cari înşelau vasele de pe mare, cu felinare prinse la coarnele boilor, le înămoleau şi tot ei se prezentau să le dea ajutor”, povestea Jean Bart în primul capitol din Cartea Dunării. ”Este o aşezare originală, c-o lume foarte pestriţă, care nu trăeşte decât din viaţa portului — nu are nici industrie, nici agricultură”, arăta scriitorul în volumul publicat chiar în anul morţii sale, în 1933.

În timp ce în cimitir aromele ridicate din cazanele de borş şi fasole cu ciolan se amestecau cu fumul de tămâie, pe faleza oraşului se dădea startul Sărbătorii Scrumbiei Albastre, cu muzicieni din zonă, costume tradiţionale lipoveneşti, româneşti şi greceşti purtate cu fală de tineri şi bătrâni, cântece în rusă, acorduri greceşti şi sunete de grătar.

Ceremonia s-a mutat seara la malul mării, lângă focul de tabără ritmat pe mixaje controlate de DJ şi oftaturile de satisfacţie scoase de cei care îşi vedeau lampioanele aprinse ridicate spre cerul întunecat de deasupra apei. Pe afişul evenimentului s-au regăsit companii precum CRH, producator de ciment (de unde şi subtitlul ”un eveniment beton” pentru parastasul inedit), MobiUp distribution şi VRK.

”N-am văzut niciodată atâţia piraţi adunaţi la un loc”, ne spune Alex, după ce termină micul său număr de ghid local. ”Ah, să vă povestesc şi despre piraţii mamă şi fiu…”, îşi aminteşte el.

Legenda tinde să dea nume şi familie celor pe care documentele au uitat să îi pomenească. Cine mai are reţineri legate de felurile în care legenda hrăneşte realitatea poate să tragă cu ochiul la faptul că Eugeniu Botez, cea mai cunoscută personalitate venită din Sulina (alături de dirijorul George Georgescu), a împrumutat preudonimul Jean Bart de la pseudonimul Jean Bart de la un corsar francez din secolul XVII. De altfel, nici Dobrotici, cel de la care se trage numele Dogrogei, nu a cucerit zona decât după ce povestea spune că a adunat în jurul său, pe la 1347 o flotă de piraţi şi de acolo încoace istoria orală sau scrisă de la gurile Dunării, după cum se vede, nu a renunţat niciodată la figura exotică a nelegiuiţilor. Celebrarea lor ar trebui să revină şi în 2020, din ce spune Gelu Tuşu, organizatorul noii aventuri.

Video: Dorel Avăcăriţei, Foto: Silvia Grădinaru