Transalpina este sufocată de gunoaie
Potrivit comisarului şef al Gărzii de Mediu Gorj, Gheorghe Sanda, Primăria Novaci a fost amendată, miercuri, pentru că nu a respectat termenul primit pentru a ridica deşeurile lăsate de turişti pe Transalpina, transmite MEDIAFAX.
Comisarii au găsit saci plini cu gunoi pe marginea drumului spre staţiunea Rânca.
Gheorghe Sanda a declarat că amenda dată Primăriei Novaci se ridică la 15.000 de lei, deoarece era obligată să ia toate măsurile pentru ridicarea deşeurilor aruncate pe drumul spre Rânca.
„Primăriile dau vina pe turişti, turiştii sunt de negăsit”, a declarat Gheorghe Sanda.
Potrivit acestuia, turiştii care vor fi prinşi în timp ce aruncă gunoiul pe marginea drumului riscă amenzi de până la 2.000 lei.
„Din păcate, o mare parte din deşeurile abandonate în zona Transalpina – Rânca provin de la turişti, nu am depistat persoane săvârşind aceste fapte, dar monitorizăm în continuare zona şi, împreună cu Poliţia Locală, cu siguranţă vom depista şi astfel de cazuri, maşini care se întorc din staţiunea Rânca abandonează deşeuri la plecare către casă”, a mai declarat Gheorghe Sanda.
Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii Primăriei Novaci nu au oferit, deocamdată, un punct de vedere despre sancţiunea de 15.000 de lei.
Anual, zeci de mii de turişti tranzitează Transalpina, cea mai înaltă şosea din România.