În vremea geto-dacilor, anul nou începea pe 1 martie, mărţişorul era oferit în prima zi a anului fiind considerat un talisman ce avea o putere magică prin care îi proteja pe cei ce îl purtau. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea. Primele mărţişoare descoperite în urma săpăturilor arheologice erau reprezentate de pietre de rău vopsite în alb şi roşu ce erau înşirate pe o aţă.Conform surselor istorice, practica ar fi mai veche de 8.000 de ani. Cele două culori sunt deschise interpretărilor: roşul poate semnifica vitalitatea femeii, iar albul – înţelepciunea bărbatului. Astfel, şnurul mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii.
Romanii sărbătoreau pe 1 martie ”Matronalia” perioadă în care se desfăşurau serbările lui Marte, considerat zeul naturii, al primăverii şi al agriculturii. Aceleaşi trăsături sunt atribuite şi zeului tracilor Marsyas Silen, el este considerat inventatorul fluierului şi al sărbătorilor primăverii. În această perioadă talismanele norocoase sau mărţişoarele erau purtate la gât.
Sărbătorii îi sunt atribuite şi nenumărate legende. Unele tradiţii spun că firul mărţişorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia, în timp ce urca turma la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia torcea firul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic. De aceea, mărţişorul este numit de etnologul Ion Ghinoiu „funia zilelor, săptămânilor şi lunilor anului, adunate într-un şnur bicolor”.
Conform unui alt mit ce are bazele în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie p
rimăvara iese la marginea pădurii şi vede cum dintr-o tufă de porumbari răsare un ghiocel. Iarna a chemat, însă, vântul şi gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a îngheţat, dar Primăvara a dat la o parte zăpada, rănindu-se la un deget din cauza mărăcinilor. O picătură de sânge fierbinte a căzut pe floare făcând-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului fac trimitere la sângele roşu pe zăpada albă. Într-o altă legendă se spune că Soarele ar fi coborât pe pământ în chip de fată frumoasă şi ar fi fost ţinut prizonier de un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu
zmeul vărsându-şi sângele în zăpadă. Soarele a urcat din nou pe cer şi, în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei – vestitori ai primăverii.
În timp, sărbătoarea s-a răspândit în toate zonele României, mărţişorul fiind consemnat prima dată de către boierul Iordache Golescu, la începutul secolului XIX, care susţinea că mărţişorul este „ca un fel de amuletă”, dar cine doreşte ca acesta să aibă efectul dorit „trebuie să-l poarte cu demnitate”. O altă sursă istorică o regăsim în ”Sărbătorile la români” (1898) a folcloristului Simion Florea Marian. Autorul notează că în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi unele părţi ale Bucovinei exista obiceiul ca părinţii să lege, la 1 martie, copiilor lor o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână. Moneda, legată cu un şnur roşu, un găitan din două fire răsucite din mătase roşie sau albă sau mai multe fire de argint şi aur se numeşte mărţişor, mărţiguş sau marţ.
Iniţial, fetele erau cele care purtau la gât monezi de argint legate de un şnur împletit. Conform legendei, cele ce îl purtau se împrieteneau cu Soarele. Tot în aceeaşi perioadă mărţişorul era purtat şi de către bărbaţi, la mână sau la gât, pentru a le aduce sănătate şi recolte bogate în următorul an agricol.
În trecut, fetele şi copii din Moldova şi Bucovina purtau moneda de aur sau argint la gât timp de 12 zile apoi şi-o prindeau în păr până înflorea primul arbore sau până soseau primele berze. O altă tradiţie de
1 Martie spune că fetele tinere nemăritate trebuie să se spele pe faţă cu apă de pe frunzele copacilor sau cu zăpadă pentru a avea sănătate şi pentru a-şi găsi ursitul. În prezent, în Bucovina, băieţii sunt cei care primesc mărţişoare de la fete.
În prezent, tradiţia spune că mărţişorul se poartă timp de 12 zile după care se agaţă într-un arbore tânăr. Dacă pomului îi va merge bine, şi cel ce a legat aţa va avea un an bun. În alte zone ale României sunt aşteptate sosirea berzelor, şnurul este aruncat după păsări şi este rostită fraza: „Na-ti negretele/ Si da-mi albetele!” În alte cazuri,
mărţişorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb şi curat ca florile acestor arbuşti.
La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României şi Moldovei, pomii sunt împodobiţi de mărţişoare. În Transilvania, mărţişoarele se atârnă de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se vor speria duhurile rele. Conform ritualului, scoaterea mărţişorului reprezintă tranziţia dintre sfârşitul iernii şi începrea noului anotimp.
Din decembrie 2017, mărţişorul a fost inclus în lista patrimoniul material
UNESCO. Mărţişorul este o tradiţie în România, Republica Moldova şi teritoriile învecinate locuite de români sau aromâni. Obiceiuri similare sunt întâlnite în Bulgaria, Albania, Macedonia sau Grecia.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: