Primarul Firea a câştigat: Parcul Herăstrău se va numi Parcul Regele Mihai. De unde a venit denumirea de Parcul Herăstrău

20 12. 2017, 09:14
Proiectul de hotărâre a fost aprobat, marţi, de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) cu 39 de voturi pentru şi 12 abţineri, scrie Mediafax.

„Eu cred că ne grăbim. Ar fi fost mai normal să întrebăm şi Casa Regală, pentru că este posibil să ne trezim că membrii Casei nu vor fi de acord”, a declarat Lucian Iliescu, consilier din partea PMP.

Un proiect de hotărâre asemănător, de data aceasta al consilierilor liberali, a fost de asemenea aprobat de Consiliul General al Capitalei.
 
Proiectul prevede atribuirea denumirii de „Bulevardul Regele Mihai I al României” segmentului din şoseaua Pavel Dimitrievici – Kiseleff, delimitat între Piaţa Presei Libere şi Arcul de Triumf.
 
„Suntem datori să cinstim memoria unui Rege tânăr care a asigurat acel suflu ”altfel” într-o lume decimată de război şi ulterior într-o lume cenuşie, dominată de ură, de teamă, de fals. Lumea de atunci, lumea anilor celui de-al II-lea război mondial, îi este îndatorată pentru că prin acţiunile sale, a contribuit la sfârşitul războiului. Lumea îi este îndatorată nu pentru timpul scurtat ci pentru vieţile salvate”, se arată în propunerea consilierilor PNL.
 
Parcul Herăstrău a fost amenajat în anul 1936 după cinci ani de lucrări de asanare a zonei mlăştinoase. Lacul Herăstrău este menţionat în documente încă din secolul XVII. Numele Herăstrău vine de la un gater, un fierăstrău mecanic, care era amplasat, pe la 1686, în vrema lui Şerban Cantacuzino, pe malul lacului, unde lemnul era transformat în scânduri. De-a lungul timpului, Parcul Herăstrău a purtat şi alte denumiri: „Parcul Naţional”, „Parcul Carol al II-lea” şi „I.V.Stalin”. În Parcul Herăstrau se află o zonă rezidenţială specială, constituită de Palatul Elisabeta, reşedinţa oficială a membrilor Casei Regale a României, construit de către arhitectul Corneliu M. Marcu. Aici, la 30 decembrie 1947, Regele Mihai a semnat abdicarea forţată şi a pornit în exil.