Un român transformă buştenii putreziţi în opere de artă. Sculpturile sale au stârnit admiraţia oamenilor din întreaga lume

21 10. 2017, 00:05

Sculptura denumită ”Apa” a fost realizată dintr-un buştean pe jumătate putrezit. Conform odditycentral, Gabi Rizea şi-a descoperit pasiunea pentru sculptură în urmă cu trei ani şi a salvat sute de buşteni de arbori prin sculpturile sale. Fost silvicultor, Rizea a devenit sculptor din întâmplare. 

După ce şi-a cumpărat o nouă drujbă a început să se ”joace” cu un buştean pe care îl ţinea în atelier. Bărbatul a încercat să sculpteze faţa unui om şi spre surprinderea lui prima încercare a fost un succes. 

”Uneori schiţez pe foaie ceea ce vreau să sculptez, dar în 99% dintre cazuri lemnul nu se potriveşte cu ideile mele,” a declarat Rizea. ”Deoarece lucrez cu lemn vechi, putrezit, trebuie să îndepărtez prima oară aceste părţi,” adaugă el. 

Iniţial, opera sa din Parcul Tineretului trebuia să se numească ”Găleata care curge,” dar după ce a observat că o mare parte din zona de mijloc a buşteanului este putrezită, artistul a decis să elimine cât de mult putea din ea. Astfel s-a ajuns la o găleată care pare că pluteşte în aer.

Opera ”Apa” a fost aclamată recent de oamenii de pe tot globul, însă sunt nenumărate alte opere ale lui Rizea care merită admirate. Le puteţi vedea pe toate aici!

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Artă post-modernă la Bacău. Cum arată statuia cu Bacovia care se ţine de mână cu doi copii
 
Sistem de protecţie pentru Casa Memorială ,,Constantin Brâncuşi” din Hobiţa
 
Un celebru actor american îl va interpreta pe Constantin Brâncuşi în filmul ,,Sculptorul”
 
Opere de artă de mare valoare cu defecte bizare pe care nu le-ai observat până acum – FOTO