Primul traseu de cicloturism a fost inaugurat în Parcul Natural Văcăreşti

31 08. 2017, 14:00
Ruta măsoară 8 km şi este alcătuită din două părţi: poteca „belvedere” şi poteca „printre bălţi”. Aceasta se desfăşoară pe digul care împrejmuieşte parcul, coborând în interior, pe potecile principale. Accesul se poate face pe două intrări: Splaiul Unirii 168 şi rampa de intrare în parc, din direcţia Strada Săvineşti. Traseul se parcurge în aproximativ 60 de minute.  
 
„Una dintre funcţiile cele mai importante ale Parcului Natural Văcăreşti este cea de recreere. O recreere „sănătoasă” care include activităţi precum sportul, plimbarea, observarea peisajului, relaxarea în aer liber şi linişte. Bicicliştii care vor pătrunde în parc pe bicicletă vor avea de acum ocazia să se bucure din plin de aceste servicii”, a declarat Dan Bărbulescu, directorul Asociaţiei Parcul Natural Văcăreşti.
 
Programul Bicicleşti în Văcăreşti va continua prin organizarea unui concurs de mountain bike – Bucharest MTB Race, eveniment de tip XCO, în Parcul Natural Văcăreşti, pe data de 4 noiembrie 2017.
 
De asemenea, pentru orice vizitator al parcului, sunt interzise activităţile care pot avea un impact negativ asupra asupra biodiversităţii. Dintre acestea amintim: aprinderea de orice fel a focului (inclusiv fumatul), pescuitul, abandonarea deşeurilor, ruperea sau distrugerea vegetaţiei, eliberarea animalelor domestice de apartament, accesul cu mijloace de transport motorizate. Orice abatere de la aceste reguli se pedepseşte conform legii.  
 
Reamintim tuturor iubitorilor naturii că accesul cu bicicleta este o activitate permisă în Parcul Natural Văcăreşti, fiind prevăzută ca atare în Setul minim de măsuri speciale de protecţie şi conservare a diversităţii biologice în Parcul Natural Văcăreşti emis de Ministerul Mediului în august 2016.