Cum arată cascada Bigăr după ce a fost redeschisă publicului după o investiţie substanţială unei mari companii americane – FOTO

26 05. 2017, 13:00

This browser does not support the video element.

Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la aproximativ 140.000 de euro, bani alocaţi de către Coca-Cola în cadrul unui proiect ce a avut ca scop realizarea unor lucrări de amenajare eco-turistică a zonei cascadei Bigăr.

Galerie foto

vezi galeria
20 foto

Ideea proiectului a aparţinut unor angajaţi ai fabricii din Timişoara, care au vizitat zona şi şi-au dorit ca accesul la baza cascadei să fie mai uşor şi mai sigur.


„În România sunt atât de multe comori, locuri unice, cum este cascada Bigăr, care au nevoie de noi să le protejăm şi să le ducem povestea mai departe. (…) Am alocat mult timp, energie şi resurse, şi iată-ne ajunşi la final. În cazul de faţă însă, finalul coincide cu începutul – este ca şi cum povestea cascadei reîncepe cu dreptul. Suntem onoraţi că am putut să contribuim pentru ca povestea cascadei Bigăr să cucerească mai uşor cât mai mulţi oameni”, a declarat Irina Ionescu, Public Affairs & Communications Manager Coca-Cola HBC România.

Lucrările de amenajare eco-turistică au început în iulie 2016, iar după zece luni, acestea au fost finalizate. În cadrul proiectului a fost amenajat un traseu pietonal între parcare şi intrarea în parcul naţional, de-a lungul DN 57B, un drum de acces de la intrarea în parc şi construcţia unei platforme care facilitează accesul la baza cascadei şi a unor spaţii şi poteci între cascadă şi izvor.

De asemenea, a fost realizată o trecere către Grota Bigăr, aflată în apropierea cascadei, iar zona a fost dotată cu panouri informative, pubele ecologice, marcaje de atenţionare şi locuri cu repaus.

„Încă de la înfiinţare, asociaţia ViitorPlus dezvoltă proiecte de sustenabilitate cu impact pe termen lung şi relevante pentru România. Aşadar, am acceptat cu drag să ne implicăm în coordonarea acestei iniţiative. Zona cascadei Bigăr are o frumuseţe aparte, care merită pusă în valoare pentru zecile de mii de turişti care ajung acolo în fiecare an şi care pot să redescopere legătura noastră profundă cu natura. A fost un proiect extrem de provocator, care s-a întins pe 3 ani de zile, dar suntem mândri ca l-am finalizat cu bine, mai ales că este un exemplu reuşit de parteneriat între organizaţii publice, private şi un ONG.” a declarat Teia Ciulacu, preşedintele Asociaţiei ViitorPlus, organizaţia non-guvernamentală care s-a implicat încă de la început şi a supervizat toate etapele – consultare, proiectare, avizare şi execuţie. 

În fiecare an, zeci de mii de turişti vizitează Cascada Bigăr. Situată în Valea Minişului, din judeţul Caraş-Severin, la jumătatea distanţei dintre localităţile Anina şi Bozovici, pe DN 57B, Cascada Bigăr reprezintă unul dintre cele mai importante obiective turistice din România.

În 2013, presa internaţională de specialitate a nominalizat Cascada Bigăr drept cea mai frumoasă cascadă din lume.