Specialiştii sătmăreni apreciază că cimitirul se numără printre cele mai vechi descoperite pe teritoriul României, este din perioada neoliticului târziu şi are aproximativ 7 mii de ani.
În cele opt morminte, arheologii au găsit topoare, vârfuri de săgeţi şi cuţite din piatră, mărgele şi vase de ceramică.
Prin zona vechiului cimitir din localitatea sătmăreană se va amplasa o conductă de gaz, iar cercetările arheologice continuă până la sfârşitul lunii august, scrie Rador.