Primăvara, lacul are culoarea albastru deschis şi albastru închis, vara are culoarea verde închis şi uneori cu reflexe de smarald , în timp ce toamna devine verde închis şi uneori maro. Nu există încă o explicaţie ştiinţifică pentru aceste schimbări.
Zona a fost declarată arie protejată, prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000, şi ocupă o suprafaţă de 0,50 hectare. Lacul Albastru înseamnă de fapt o întindere de apă de formă eliptică, cu o adâncime a apei de până la 4 metri, scrie romani-buni.info.
Pentru a ajunge în zona lacului, se pleacă din centrul oraşului Baia Sprie, prin faţa bisericii catolice, pe strada care duce în direcţia nordică până la liziera pădurii, iar apoi se urcă pe o potecă până la lac.Timpul de mers este de 35 – 45 min.