Cel mai frumos loc de vacanţă în fiecare ţară din Uniunea Europeană. Surpriza vine din România

24 10. 2015, 08:55

Business Insider a realizat o listă cu cele mai frumoase locuri de vacanţă din frumoasa Europă, incluzând câte un loc din fiecare ţară a Uniunii Europene.

Locul din România ales de cunoscuta publicatie este Delta Dunării. Fluviul Dunărea izvorăşte din Germania şi se varsă în Marea Neagră, iar partea care traversează Romania este incredibil de frumoasă. Delta Dunării este paradisul pasionaţilor de faună sălbatică, peste 300 de specii de păsări putând fi observate în acest loc.

Alpbach a fost votat cel mai frumos sat din Austria. Câmpurile verzi din zonă au fost locaţie de filmare pentru Sound of Music, iar, în timpul iernii, dealurile sunt chiar mai vii ca oricând datorită pârtiilor de schi.

Câmpurile din Flandra, Belgia, sunt cunoscute datorită numărului mare de maci care au apărut pe fostele câmpuri de luptă din Primul Război Mondial

Cele şapte lacuri din Rila, Bulgaria, reprezintă o destinaţie turistică ce nu trebuie ratată. Acestea sunt situate la 2.499 de metri peste nivelul mării, în partea de nord-vest a ţării.

Oraşul Dubrovnik din Croaţia este cunoscut în ultima perioadă mai ales datorită faptului că o parte din scenele serialului Urzeala Tronurilor sunt filmate în acel loc.

Piatra Afroditei din Cipru, potrivit mitologiei greceşti, ar reprezenta locul în care cunoscuta zeiţă s-ar fi născut.

Fascinantele peisaje si podgorii din Moravia, Cehia, par să se întindă la nesfârşit.

Skagen este locul în care artiştii şi oamenii boemi din Danemarca vin pentru inspiraţie de mulţi ani. Nu este surprinzător, având în vedere peisajul uimitor şi apele de un albastru cristalin.

Capitala Estoniei, Tallin, este una dintre puţinele destinaţii din lume în care influenţe medievale şi moderne se îmbină perfect, cu zgârie-nori de sticlă şi turnuri antice.

Cel mai frumos loc de vacanţă în fiecare ţară din Uniunea Europeană. Surpriza vine din România