Locul din România care îţi dă fiori. Apa care nu îngheaţă niciodată şi în care au murit mulţi oameni
Rezervaţia naturală Grădina Zmeilor declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, cuprinde un ansamblu neregulat de stânci cu numele de: “Fata Catanii, Zmeul şi Zmeoaica, Moşu, Călugarii, Căpitanul, Soldaţii, Eva, Dorobanţul, Degeţelul, Sfinxul”, cu forme bizare (turnuri, ciuperci, ace, abrupturi stâncoase), dispuse la baza dealului „Dumbrava”, formate prin ac’iunea aerului (îngheţ-dezghet, vânt, temperatură), a apei (spălare, şiroire) şi a proceselor gravitaţionale (prăbuşiri, surpări).
Există mai multe legende despre acest loc frumos. Se spună că o fată din satul Gâlgău Almaşului, aflat la un kilometru de rezervaţia naturală, s-a îndrăgostit de un soldat, însă mama ei vitregă nu a acceptat relaţia şi dragostea dintre cei doi, astfel că ar fi blestemat-o pe fată, transformând-o într-o stană de piatră. Bătrânii satului povestesc că până la alunecările de teren din 1971 se putea vedea stânca care a creat legenda. Acesta avea forma unei fete cu părul lung, cu ulcior în mână şi cu o doniţă în spate. Chiar dacă stânca cu silueta ”Fetei Cătanei” nu se mai vede, mii de turişti vin în continuare în acest loc mânaţi de legenda pe care au auzit-o.
O altă legendă spune că, în Gâlgăul Almaşului era sălaşul unor zmei hapsîni, care furau fetele din sat. Într-o zi, unul dintre ei a furat soarele de pe cer, însă un voinic a decis să-l înfrunte. După ce l-a învins , a găsit soarele şi l-a aruncat sus spre cer.
Ceilalţi zmei care veniseră să-i dea o mână de ajutor au fost orbiţi de strălucirea neaşteptată, iar una dintre fetele furate de zmei, eliberată de voinic , a rostit asupra lor o vrajă, iar zmeii au fost transformaţi în stane de piatră încremenite pe vecie, potrivit Efemeride. Practic, fiecare stâncă din Grădina Zmeilor are propria legendă, indiferent că formaţiunea de piatră poartă diverse nume.
Într-o zonă mlăştinoasă din localitatea sălăjeană Gâlgău Almaşului există şi un ochi de apă care – spun localnicii – nu îngheaţă niciodată şi pe care ei îl denumesc ”ochi de mare”. Potrivit acestora, de-a lungul timpului, oameni şi animale domestice au pierit în lacul fără fund.
”Era o suprafaţă nu mai mare de 20 – 30 de metri pătraţi, cu pământ mişcător. Sub apă era o pojghiţă de plante, iar sub vegetaţie era un nisip fin. Interesant era că apa nu îngheţa niciodată”, îşi aminteşte profesorul Victor Turian.
Un alt profesor din zonă şi împătimit cunoscător al naturii Sălajului crede că tăul care nu îngheţa niciodată oricât de frig ar fi fost afară ar fi alimentat de un izvor de mare adâncime, care a fost descoperit în zonă pe vremea Ungariei, când s-a forat acolo pentru a extrage petrol, scrie adevarul.ro. “Fiind un izvor de mare adâncime, temperatura este constantă şi uşor mai ridicată, ceea ce ar putea explica faptul că nu îngheaţă”, este de părere profesorul şi fostul director la o şcoală din apropiere, Aurel Medve.
Cu toate acestea, există şi alte argumente pentru teoriile fantastice ale localnicilor: ”În cele patru capete de sat există câte o fântână cu apă sărată”, explică profesorul Turian. Cert este că, cel puţin până acum, locul nu a fost cercetat din punct de vedere ştiinţific, astfel că tot ce se spune despre ”ochiul de mare” din Gâlgău Almaşului sunt doar supoziţii.