Valea Fizeşului: Neştiuta „Deltă” a Transilvaniei

 

Ce este acest loc şi cum ajungem la el?

 

 

Din punct de vedere al localizării geografice, Valea Fizeşului este situată în nord-estul Câmpiei Transilvaniei. De-a lungul Văii Fizeşului este şoseaua Gherla-Ţaga-Cămăraşu, pe care se poate intra şi dinspre şoseaua Cluj-Dej şi Cluj-Reghin. În zonă se ajunge deci, relativ uşor şi practic există numeroase posibilităţi de oprire pentru observarea şi fotografierea păsărilor. Mai mult decât atât, de pe toate şoselele şi drumurile din apropiere se poate merge până la ţărmul lacurilor din acest complex.

 

 

Povestea „Deltei” Transilvaniei este una deosebit de interesantă. Pârâul Fizeş izvorăşte în apropiere de Cămăraşu şi străbate Câmpia Transilvaniei după direcţiile sud-est şi nord-vest, vărsându-se în cele din urmă în râul Someşul Mic.

 

Pârâul Fizeşului a fost supus unor lucrări de baraj încă din Evul Mediu, iar în urma acestor lucrări, în lungul văii au apărut mai multe lacuri care până în preajma anului 1970 aveau aspectul unor bazine naturale, cu întinderi de stufăriş, nuferi şi mlaştini, bazine care ofereau un habitat perfect pentur numeroase vieţuitoare, în special pentru speciile de păsări de apă, clocitoare sau în tranzit. Ulterior anului 1970, bazinele naturale au fost amenajate şi sunt astăzi transformate aproape integral în iazuri piscicole.

 

Salba de lacuri de pe valea Fizesului    (Foto: Ţetcu Mircea Rareş)

 

Între Hodaie (comuna Cătina) şi Ţaga există următoarele lacuri, numite de localnici, tăuri: Cătina, Popii (alcătuit din contopirea a două lacuri Popii 1 şi Popii 2), Satului, Sf. Florentin, Ciortoş, Geaca (trei iazuri), Sucutard 1 şi Sucutard 2, Ţaga Mare şi Ţaga Mică. Suprafaţa lacurilor este cuprinsă între câteva zeci de hectare (cele mai mari sunt Cătina şi Ţaga, de 64, respectiv 105 hectare) şi cel mai mic este iazul Lacu din comuna Geaca, care are doar 14 hectare.

 

În prezent, mai există stuf doar pe suprafeţe reduse, locuri mlăştinoase sau de-a lungul ţărmurilor joase. Malurile sunt în general destul de înalte şi înclinare, neexistând plaje mâloase sau nisipoase. În schimb, pe alocuri, pe maluri cresc sălcii. Pe unele văi laterale există şi bazine de mică întindere precul Lacul Legii (vechi lac natural, în prezent are doar 10 hectare), iazul Năsal, iazurile de pe valea Ghirişului, Sântioara.

 

Pe Valea Bonţului se află Lacul Ştiucilor de la Săcălaia, o altă zonă importantă pentru conservarea biodiversităţii, zonă care alături de stufărişurile din jur, totalizează aproximativ 140 de hectare.

 

La sud de comuna Sic se află o altă zonă umedă protejată, denumită Stufărişurile de la Sic, în marginea cărora cresc plante adaptate la sărătură, o raritate extremă în flora Transilvaniei.

 

 

 

Păsările: cel mai important obiectiv ecologic şi turistic al „Deltei” din inima Ardealului

 

 

Din nefericire, studiile şi estimările ornitologilor au scos la iveală că avifauna locală este mult diminunată faţă de aceea care existase în urmă cu 3-4 decenii, şi cu atât mai mult în comparaţie cu avifauna consemnată aici în secolul XIX, atunci când populaţiile de păsări de aici au fost studiate de Herman Otto, pe atunci preparator al Muzeului Societăţii Ardele din Cluj. Cauza principală a fost, evident, vina omului. Oamenii de aici au transformat aceste lacuri naturale în iazuri şi crescătorii de peşte.

 

Prin urmare, prin distrugerea vegetaţiei palustre au fost deteriorate în primul rând condiţiile de cuibărit ale păsărilor de baltă, dar şi sursele lor de hrană. Pe lacurile mari se practică pescuitul de producţie şi cel sportiv, precum şi vânătoarea…

Datorită poziţiei sale geografice, Valea Fizeşului se află pe culoarul de migraţie al păsărilor de apă care străbat în zbor Ardealul de la nord-vest spre sud-est, devenind astfel un loc de popas şi hrănire frecventat cu regularitate de păsările aflate în tranzit.

 

Ornitologii Alexandru Filipaşcu, Peter Weber, Dan Munteanu şi M. Mătieş au identificat aici 93 specii de păsări de apă ca care se adaugă unele specii de passeriforme de stufăriş.

 

Avifauna clocitoare este săracă în specii comparativ cu cea migratoare, şi include următoarele specii: corcodelul mare, corcodelul mic, corcodelul cu gât roşu, buhaiul de baltă, stârcul pitic, raţa mare, raţa cârâitoare, raţa cu cap castaniu, raţa pestriţă, lişiţa, găinuşa de baltă, cârstelul de baltă, cresteţul pestriţ, fluierarul de munte, lăcarul mare, lăcarul de stuf, lăcarul mic, piţigoiul de stuf , presura de stuf şi eretele de stuf.

 

În împrejurimile lacului cuibăresc câteva perechi de berze albe, stârci cenuşii, stârci de noapte, ciocănitoarea de grădină, sfrânciocul roşiatic, sfrânciocul mare, grangurul şi două specii de silvii. Între păsările de pasaj predomină speciile de raţe, apar şi gârliţele mari, gâştele de vară, gâştele de semănătură, diverse specii de pescăruşi, chirighiţe şi chire.

 

Limicolele (păsări de ţărm de talie mică şi cu un cioc lung şi subţire, caracteristic ordinului din care fac parte) apar îndeosebi toamna, când apa lacurilor este scursă şi apar întinderi mari de mâl şi bălţi puţin adânci.

 

Dintre speciile de interes iminent de salvare pe plan mondial, apar aici trei specii: raţa roşie, cristelul de câmp şi şoimul dunărean.

 

Valea Fizeşului este un loc deosebit de important şi pentru salvarea şi ocrotirea păsărilor ameninţate la nivelul întregii Uniunii Europene. Dintre aceste specii se remarcă buhaiul de baltă, stârcul pitic, cresteţul cenuşiu, acvila pitică, acvila ţipătoare mică, caprimulgul, ciocănitoarea de stejar, fâsa de câmp, silvia porumbacă iar în mod cu totul şi cu totul  accidental poate apărea în trecere şi gâsca cu gât roşu, specie deosebit de importantă pe plan european.

 

 

 

Pericole şi măsuri de protecţie

 

 

Evident, fiind un loc atât de bogat în peşte şi păsări, „Delta” Transilvaniei a fost şi este supusă în continuare asaltului pescarilor, vânătorilor şi mai ales a braconierilor.

 

De-a lungul timpului, avifauna de aici a fost mereu afectată şi diminuată din cauza lucrărilor care au dus la dispariţia treptată a marilor suprafeţe acoperite de vegetaţie palustră emersă, care oferea adăpost şi locuri de cuibărit ideale pentru speciile de păsări acvatice.

 

Per total, braconajul, vânătoarea în timpul cuibăritului, distrugerea cuiburilor, furtul ouălelor şi al puilor, mai ales deranjarea păsărilor în perioada cuibăritului, desecările zonelor umede prin canale săpate de-a lungul Fizeşului, prinderea păsărilor în diverse capcane, practicarea pescuitului sportiv în masă, prin diverse concursuri de profil, în urma cărora păsările sunt deranjate.

 

Pericole foarte mari sunt reprezentate de incendierea iresponsabilă a stufului uscat şi mai ales de permiterea practicării de sporturi nautice în care apele sunt brăzdate frecvent de diverse ambarcaţiuni de viteză care prin zgomotul şi valurile pe care le fac constituie cel mai mare factor de stres la adresa tuturor vieţuitoarelor de aici.

 

Alte pericole mai sunt reprezentate şi de amplasarea genereatoarelor eoliene, turismul în masă şi înmulţirea necontrolată a speciilor vegetale şi animale de origine invazivă.

 

Toate aceste pericole trebuiesc oprite cât mai repede posibil, căci Valea Fizeşului este încă cel mai important loc de cuibărire a păsărilor de apă din interiorul Transilvaniei.

 

Mai mult decât atât, rezultatele cercetărilor şi observaţiile de teren realizate aici din 1867 în prezent, au permis urmărirea modificărilor survenite în avifauna ecosistemelor acvatice şi palustre de pe Valea Fizeşului pe parcursul unui interval de  timp de peste 150 de ani. Este un caz unic în toată istoria ornitologiei româneşti, care ne demonstrează cu date concrete, rezultatul catastrofal pe care distrugerea ecosistemelor naturale umede îl are asupra populaţiilor de păsări acvatice.

 

Din fericire, o parte din Valea Fizeşului a fost declarată sit Natura 2000 pe baza convenţiei de custodie nr. 205 din data de 29.03.2011. Asociaţia Educaţional-Ecologică EcoTransilvania şi Asociaţia Ecochoice au preluat custodia acestor rezervaţii şi conform Articolului 3 din conveţia de custodie, cele două ONG-uri de profil se obligă să administreze ariile protejate în acord cu prevederile legale în vigoare, cu planul de management şi cu regulamentul ariei protejate şi să contoleze modul de aplicare a acestora în baza legitimaţiei de control primite din partea autorităţii responsabile cu care s-a semnat convenţia de custodie

 

. Aceleaşi foruri se obligă să ia toate măsurile de protecţie necesare acestor arii naturale protejate şi să contribuie la monitorizarea speciilor şi habitatelor, precum şi cartarea habitatelor şi distribuţia speciilor.

 

Să sperăm deci, că se va reuşi salvarea la propriu a „Deltei” Transilvaniei şi nu va deveni o „rezervaţie protejată pe hârtie”, cum se întâmplă din nefericire în marea majoritate a rezervaţiilor şi parcurilor naţionale din ţara noastră.

 

Bibliografie:

 

Al. Filipaşcu-1968. Fauna ornitologică a lacurilor de la Geaca (Câmpia Transilvaniei) după 100 ani. Ocrotirea Naturii, 12/1: 21-41.

 

Munteanu D., Mătieş M. 1969. Apercu sur l’avifaune des etangs de Geaca, Lucr. Staţ, Cercet. Biol. Geol. Geogr.„ Stejarul”, Pângăraţi, 2: 185-200.

 

Munteanu D. 1998. Avifauna Văii Fizeşului şi a Lacului Săcălaia, zone umede de importanţă avifaunistică. SOR Bul. AIA 7:1