Obcinele Bucovinei – un tărâm aparte

• Noi localităţi din România au devenit staţiuni turistice
• Au început lucrările de restaurare a Cazinoului din Constanţa după 7 ani de chin birocratic

Cu Munţii Ţibăului şi ai Suhardului la vest şi cu Rarăul în sud, nu e de mirare că Obcina Mestecăniş are fruntea cel mai sus ridicată. De fapt, obcinele din judeţul Suceava reprezintă subdiviziuni ale Carpaţilor Orientali, iar descreşterea lor în înălţime de la vest spre est face ca prezentarea lor să fie potrivită în acelaşi fel.

Două trecători importante lasă drumurile să ajungă din Transilvania spre Obcina Mestecăniş: la nord, Pasul Prislop, care aduce şoseaua de la Borşa, iar la sud – Pasul Mestecăniş, în care intră drumul european E58, ce trece munţii de la Bistriţa (mai întâi prin Pasul Tihuţa, apoi prin Vatra Dornei) şi merge dincolo de Câmpulung Moldovenesc, pentru a ajunge la Suceava. Pitorescul ambelor variante rutiere este dat de serpentinele ce curg tihnite prin pădurile Bucovinei, întrerupte de sate bogate şi văi largi.

Marginea vestică a Obcinei Mestecăniş o constituie, în mare parte, cursul Bistriţei Aurii, râu în care înoată încă legendara lostriţă. De la Cârlibaba, unde Bistriţa o ia în jos spre Iacobeni, şi până la Izvoarele Sucevei, valea pârăului Cârlibaba se înconvoaie uşor, urcând în nord, spre graniţă. În această zonă dintre munţi, sunetele şuvoaielor de apă sunt învinse de cele de bucium, atunci când, în plină vară, bucovinenii se strâng la Ciocăneşti pentru a se bucura de Festivalul Păstrăvului, pescuind, pregătind bucate şi prinzându-se în hore. Fiindcă Bistriţa Aurie are săritoare mici, plutele tradiţionale alunecă în voie pe apele reci, ascunzând păstrăvi curcubeu, mrene, scobari, lipani şi, mai rar, lostriţe. Iarna, când casele şi munţii stau sub omătul mare, ţăranii îşi amintesc de culorile poienilor şi le transpun pe coaja ouălor încondeiate.

Vârful Lucina din nordul Obcinei Mestecănişului este cel mai înalt – 1588 metri. Culmile obcinelor nu au ascuţişuri de stâncă, prăpăstii ori pereţi verticali pierduţi în nori, dimpotrivă, vârfurile se rotunjesc sub poienile cu flori, iar povârnişurile împădurite se unduiesc, lungindu-se spre văi. Potecile şi drumurile forestiere se întretaie la stâni şi în margini de fâneţe bogate, din care se ivesc acoperişurile din lemn ale sălaşelor. Tot pe pantele domoale, între brazi şi ierburi înalte, fructele de pădure ies vara în defilarea lor multicoloră, adăugând şi parfumuri discrete adierilor de vânt.

Între Obcina Mestecăniş şi Obcina Feredeului, venind din nord, râul Moldova formează câteva chei mici (Cheile Lucavei, Cheile Brezei, Cheile Botusului), apoi în localitatea Pojorâta coteşte spre Câmpulung Moldovenesc, mergând până la Păltinoasa, constituind graniţa sudică şi a Obcinei Mari. Înălţimea medie a culmilor Feredeului este de 1200-1300 metri, însă ele sunt mult mai lungi şi mai late, tolănite între văile râurilor Moldova şi Moldoviţa. Aceleaşi păduri seculare de conifere, aceleaşi dumbrăvi şi pajişti mănoase acoperă costişele domoale de sub vârfuri.

Despre vârsta acestor munţi se află cel mai bine în cele câteva rezervaţii şi puncte fosilifere: Rezervaţia paleontologică ”Klippa triasica” de pe pârâul Cailor (din zona localităţii Fundu Moldovei), cu peste 100 specii de fosile (de acum 270 milioane ani), Rezervaţia geologica ,,Formaţiunea cu Aptychus” de la Pojorâta (cu specii de acum 140 milioane ani), Rezervaţia geologică Piatra Pinului ori zonele cu fosile de pe cursul superior al unora dintre pâraiele ce se varsă în râul Moldova.

La sud de Obcina Feredeului se află unul dintre cele trei oraşe ale obcinelor bucovinene – Câmpulung Moldovenesc, atestat din timpul domniei lui Alexandru cel Bun şi declarat urbe în 1867. Pe cât de populată şi animată e regiunea acestui oraş, pe atât de pierdută în singurătăţile munţilor pare zona de la nord de vârfurile Feredeului – Obcinele Brodinei, cu măguri descătuşate în jurul localităţii cu acelaşi nume, Brodina, inima Ţării Huţulilor. Casele se risipesc pe crestele cu linii curbe, iar gardurile din lemn ale grădinilor ori fâneţelor urcă în şerpuire pe munţii cei joşi, casă din vechime a urşilor, mistreţilor şi lupilor.

Deşi se numeşte Obcina Mare, ultima dintre obcine nu este cea mai înaltă, ci cea mai lungă, fiind cuprinsă între graniţa de nord a ţării, de lângă localităţile Straja şi Vicovu de Sus, şi Valea Moldovei în sud, trecând prin Frasin, Gura Humorului şi Păltinoasa.

Râul Moldoviţa separă Obcina Feredeului de Obcina Mare, săpând o vale puţin adâncă dar lată, lăsând satele să se întindă în voie de pe malurile apei până sub coniferele pădurilor. În zilele de sărbătoare, în depresiunea aceasta umplută de case mari şi pensiuni se aud semnalele sonore ascuţite ale mocăniţei – trenul ce aducea odată lemn din munte plimbă azi turiştii pe linia îngustă de lângă drumul ce trece de localităţile Moldoviţa, Raşca şi Argel. Undeva în pădure, acolo unde valea se strâmtorează şi se sălbăticeşte, mocăniţa încheie parcursul ei lung de câţiva kilometri, întorcându-se cu răbdare, pentru a trece iar pe lângă gospodăriile îngrijite ale bucovinenilor.

Din Vatra Moldoviţei, şoseaua traversează chiar mijlocul Obcinei Mari, până la Suceviţa şi dincolo de ea, întâlnind şirul vertical al localităţilor din estul ultimilor munţi, de dinainte de Podişul Sucevei: Vicovu de Jos, Horodnic, Marginea, Solca, Pîrteştii de Sus şi Deleni. Aici poienile şi pădurile s-au sfârşit, iar locul lor e luat de ogoare şi aglomerări de sate. Tot aşa, tăiatul lemnelor e înlocuit de modelatul lutului, ceramica neagră de Margina fiind dovada păstrării nealterate a unui meşteşug milenar, ce foloseşte metoda originală a arderii vaselor în gropi adânci. În atelierele locale măiestria meşterilor populari se dezvăluie turiştilor: apa, lutul şi roata sunt neostenite în jocul lor creativ.

Dar bogăţia de seamă a Obcinei Mari este dată de mânăstirile ei istorice: Moldoviţa, Putna, Suceviţa, Voroneţ, Humor, aşezăminte religioase cu valoare de patrimoniu naţional şi universal. Inspirate din culorile vii ale naturii, vopselurile din fresce şi picturi creează lumi imaginare sacre, covârşitoare pentru privitor prin intensitatea mesajului artistic şi religios. În jurul bisericilor din incintă, cerdacurile decorate cu muşcate roşii şi grădinile pline de verdeaţă îmbie la reculegere şi odihnă. Atmosfera religioasă rămâne imperturbabilă în trecerea necontenită a turiştilor; credincioşii se roagă, clopotele bat între brazi, iar candelele cu flăcări galbene sfârâie în surdină.

Aceste crâmpeie de Bucovină sunt doar începutul sau sfârşitul unei călătorii minunate în ţara pădurilor de fag şi a obcinelor lungite în aerul curat. Cine deja a vizitat ţinuturile montane ale păstorilor cu chimire late, ale plutaşilor Bistriţei şi ale huţulilor crescători de cai, poate depune mărturie sinceră pentru frumuseţile văzute. Cine doar a auzit despre ele, poate să pornească oricând la drum, spre satele turistice ale Obcinelor Bucovinei, pentru ca vestea lor să se ducă astfel tot mai departe, întrecând sunetele de bucium şi doină.