O echipa de geologi a descoperit in peste 30 de sit-uri din
toata lumea straturi foarte subtiri de praf de diamant presarat la
suprafata solului. Dimensiunile acestor particule sunt atat de
mici, incat nu pot fi zarite cu ochiul liber.
Expertii sunt de parere ca existenta prafului de diamant in mai
multe zone ale globului poate fi explicata prin patrunderea unui
meteorit de dimensiuni foarte mari in atmosfera Pamantului. Acesta,
in urma contactului cu suprafata, ar putea fi responsabil de
misterioasa disparitie a unui procent enorm dintre speciile faunei
si florei.
In urma recoltarii si analizei, geologii au concluzionat ca
provenienta particulelor invizibile nu este nicidecum pamanteana.
In vreme ce diamantele terestre au o structura cubica, creata de
caldura intensa si de presiunea existenta in timpul formarii,
aceste elemente cu structura hexagonala indica o formare in
conditii de presiune redusa. Autorii studiului publicat in revista
Science sunt de parere ca acestea au fost create in urma impactului
meteoritului cu suprafata terestra. Cei care nu au imbratisat
teoria impactului isi motiveaza alegerea prin absenta unui crater,
o urmare obligatorie in cazul unui astfel de cataclism. Pe de
cealalta parte, adeptii teoriei se intreaba cum altfel ar putea un
strat de praf de diamant sa se raspandeasca pe tot globul, exact in
perioada in care ultima glaciatiune se apropia de sfarsit.
Sursa: Daily Galaxy
CITESTE SI: