Testele efectuate pe soareci au demonstrat ca indivizii nascuti de femele hranite abundent prezinta mult mai multe celule cerebrale specializate in producerea proteinelor de stimulare a nevoii de hrana. Echipa de cercetatori de la Universitatea Rockefeller crede ca descoperirea ar putea explica rata foarte ridicata o obezitatii din ultimii ani. Studii anterioare facute pe animale adulte au aratat ca atunci cand grasimile denumite trigliceride circula prin sange, stimuleaza producerea in creier a peptidelor, care maresc apetitul culinar. Expunerea la trigliceridele din dieta mamei are efecte similare asupra dezvoltarii creierului fetusului, care isi pastreaza apetitul marit pe toata durata vietii. Cercetatorii au constatat ca soarecii nascuti din mame hranite gras mancau mai mult, cantareau mai mult si isi incepeau pubertatea mai devreme decat cei nascuti din femele cu o dieta normala. Aveau de asemenea un nivel mai ridicat al trigliceridelor din sange si, ca adulti, produceau o cantitate mai mare de peptide in creier.
Sursa: BBC News